Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență privind operaționalizarea Registrului electoral și modificarea Legii 33/2007 referitoare la alegerile pentru Parlamentul European, programate pentru luna mai a acestui an, informează Mediafax.Până la ora transmiterii acestei știri, Executivul nu a transmis detalii legate de conținutul acestui document.În luna martie a anului trecut, a fost elaborată o ordonanță de urgență pentru operaționalizarea Registrului Electoral, care stabilea, printre altele, că cetățenii români cu drept de vot sunt aceia înscriși în Registrul electoral de la data la care au împlinit vârsta de 18 ani și că sunt înscriși în Registru cu adresele de reședință din România, de către primar, acei cetățeni români cu drept de vot care depun cereri în acest sens până cel mai târziu cu 30 de zile înainte de data votării.”Sunt înscriși în Registrul Electoral cu adresele din străinătate, cetățenii români cu drept de vot și cu domiciliul sau reședința în străinătate care depun cereri în acest sens la misiunile diplomatice și oficiile consulare, până cel mai târziu cu 30 de zile înainte de data votării. Înregistrarea în Registrul electoral a cetățenilor români cu drept de vot se realizează de către Autoritatea Electorală Permanentă pe baza comunicării transmise de Ministerul Afacerilor Externe”, se mai arăta în acel proiect.