Guvernul a luat în vizor rectificarea bugetară în mare pozitivă, dar și accizele majorate la benzină. Proiecte care intră în linie dreaptă la viitoarele ședințe ale executivului



Agenda Executivului în această perioadă este una încărcată, printre proiecte aflându-se, printre altele, rectificarea bugetară, noile legi ale Justiției, Codul Administrativ, precum și modificarea Codului Fiscal, potrivit căreia se propune majorarea accizelor la carburanți, scrie Mediafax.”În septembrie, deocamdată stăm bine”, a declarat Mihai Tudose, întrebat când se va face rectificarea bugetară.În iulie, premierul spunea că, în majoritate, rectificarea va fi una pozitivă.”Sper că majoritatea ei va fi una pozitivă din câte am vorbit cu Ministrul de Finanțe, sunt proiecte care au fost întârziate foarte mult, de exemplu am găsit la Ministerul Tehnologiei informației o execuție de 2%, practic nu a început nici un proiect, nu s-au plătit decât lefurile acolo. Am vorbit cu actualul ministru, cu colegii, anumite lucruri chiar nu se mai pot face anul acesta. Și atunci la rectificare, la unele ministere care nu mai au efectiv cum să-și cheltuie banii, cele cinci luni de inactivitate, vor fi duși acolo unde se face treabă. Rectificarea va avea loc în august. Bani de pensii sunt, există bani pentru sistemul de sănătate, învățământ, și pentru investiții”, declara Mihai Tudose.



Recomandări

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României
Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Tudose, despre salariile din MApN: Când ai rectificare pozitivă, nu poate fi vorba de lipsă de bani

Județul Suceava va primi peste 12 milioane de euro la rectificarea bugetară din această lună

Anton Curic: Poate se țin de cuvânt și vom primi și noi fonduri acum. Noi avem speranțe. Până acum totul era public și se mai vorbea despre asta. Acum nu se mai vorbește nimic”
Anton Curic: Poate se țin de cuvânt și vom primi și noi fonduri acum. Noi avem speranțe. Până acum totul era public și se mai vorbea despre asta. Acum nu se mai vorbește nimic”