Guvernul a decis să promoveze legea pentru revizuirea Constituției, cu Parlament unicameral



Guvernul a decis să promoveze un proiect de lege pentru revizuirea Constituției, pe care îl va înainta președintelui României, cu propunerea de constituire a unui Parlament unicameral și maximum 300 de parlamentari, a anunțat premierul Emil Boc.
El a amintit că revizuirea Constituției poate fi inițiată de președintele României, la propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deputaților și senatorilor, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drept de vot.
„În consecință, Guvernul a uzat de prevederile constituționale și a inițiat proiectul de revizuire a Constituției, pe care îl va înainta președintelui, care are dreptul de a-l trimite Parlamentului spre dezbatere și aprobare. Proiectul legii de revizuire a Constituției este produsul consultării dintre Guvern și președinte, la nivel guvernamental și în cadrul coaliției care susține Guvernul, iar de aproape o lună de zile ne consultăm cu insituția prezidențială cu privire la textul care urmează a fi supus aprobării Parlamentului, pentru că trebuie să existe un acord între Guvern și președinte astfel încât să fie promovat proiectul legii de revizuire a Constituției”, a spus Boc.
Surse oficiale au declarat, miercuri dimineața, agenției MEDIAFAX, că premierul Emil Boc s-a întâlnit, în cabinetul său din Palatul Victoria, cu președintele comisiei juridice a Camerei Deputaților, Daniel Buda (PDL), cu care a discutat inclusiv despre revizuirea Constituției.
Buda conduce Comisia pentru revizuirea Constituției aprobată, marți, de Parlament.