Guvernul a decis să limiteze și anul viitor numărul permiselor de muncă pentru străini la 5.500 acte, plafon aplicat și în acest an, și a redus numărul autorizațiilor pentru muncitorii permanenți și lucrătorii transfrontalieri, invocând în continuare pericolul de „dumping social” prin neplata CAS.
Permisele de muncă sunt eliberate străinilor care doresc să se încadreze în muncă sau să presteze o activitate în România în baza deciziei de detașare a unui angajator persoană juridică străină.
Conform deciziei Guvernului, anul viitor vor fi acordate străinilor doar cel mult 5.500 permise de muncă, din care 3.000 autorizații pentru lucrători permanenți (față de 4.000 aprobate pentru acest an și 5.500 acceptate în 2010), 700 pentru lucrători detașați (600 în acest an și 1.000 în 2010), 100 pentru sezonieri (față de 200 în acest an și 400 în 2010), 100 autorizații de muncă nominale (similar ca în 2011 și 2010), 200 pentru stagiari (față de 100 în acest an și 200 în 2010), 300 permise de muncă pentru sportivi (față de tot 300 în acest an și 500 în 2010) și 100 autorizații de muncă pentru lucrători transfrontalieri (față de 200 în acest an și 300 în 2010).
Pentru anul viitor au mai fost rezervate o mie permise de muncă pentru lucrători înalt calificați.
Acești 5.500 de străini care ar fi încadrați în România în baza autorizațiilor de muncă ar reprezenta 0,13% din numărul total al efectivului de salariați din economie, de 4.195.700 persoane înregistrate la sfârșitul lunii iulie 2011.
Ca și în cazul limitărilor de permise din acest an, Guvernul invocă pentru anul viitor necesitatea de a preveni creșterea numărului de muncitori fără forme legale, dar și de a limita numărul de lucrători detașați, din cauza pericolului de „dumping social”.
„Prin actul normativ se asigură un control al numărului străinilor care intră în scop de muncă pe teritoriul României și se limitează numărul lucrătorilor detașați, pentru care nu se plătesc contribuții de asigurări sociale în România”, se arată în document.
Eliberarea unui număr de 5.500 autorizații de muncă reprezintă un venit la bugetul de stat de aproximativ 1,1 milioane euro, având în vedere costul de 200 euro care trebuie plătit pentru eliberarea unei autorizații de muncă, cu excepția autorizațiilor acordate studenților sau lucrătorilor sezonieri pentru care se plătește 50 euro.
Datele Oficiului Român pentru Imigrări relevă că, la 30 iunie 2011, în România erau înregistrați cu ședere legală 59.566 străini, din care 49.301 cu ședere temporară și 10.256 cu ședere permanentă. Dintre străinii cu drept de ședere temporară, cei mai mulți sunt membri de familie ai cetățenilor români (21.394), se află la studii (12.718) sau sunt angajați (6.151).
Cei mai mulți străini cu ședere temporară sunt, ca și în ultimii ani, din Republica Moldova (16.172), Turcia (6.854) și China (4.438).
În ceea ce privește străinii cu drept de ședere permanentă, cei mai mulți sunt din China (2.543), Turcia (2.052) și Siria (975).