Guvernul a decis, joi, majorarea cu până la de trei ori a taxei de poluare auto la achiziționarea vehiculelor second-hand de import și creșterea primei de casare pentru scoaterea din uz a mașinilor uzate, au declarat agenției MEDIAFAX surse ministeriale. Prima de casare a fost majorată de la 3.000 lei la 3.800 lei pentru un număr de 60.000 mașini estimate că vor fi scoase din uz, bugetul total alocat acestui program fiind de 228 milioane lei, afirmă sursele citate.
Taxa auto a fost modificată la 1 iulie 2008, noua formulă prevăzând un cuantum mai mare pentru mașinile noi, însă o valoare semnificativ mai mică pentru autovehiculele vechi. După modificarea taxei auto, vânzările de mașini noi au început să scadă, iar cele de second-hand de import să crească.
Guvernul a decis, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, prin ordonanță de urgență, ca taxa de poluare auto percepută la achiziția mașinilor noi sã fie suspendată începând cu 1 decembrie 2008, până la sfârșitul lunii decembrie 2009, pentru vehiculele Euro 4 cu motorizări de până la 2.000 centimetri cubi înmatriculate pentru prima dată în România și în Uniunea Europeană.
Executivul a mai decis ca programul de înnoire a parcului auto să continue și anul viitor, începând cu 1 ianuarie 2009, pentru un număr estimat al mașinilor scoase din uz de 60.000 unități, dublu față de cota stabilită pentru acest an, cu o primă de casare menținută atunci la 3.000 lei.