Guvernul a decis concedierea în acest an a peste 2.000 de angajați din companiile energetice



Guvernul a decis să concedieze în acest an a peste 2.000 de angajați din companii subordonate Ministerului Economiei, salariații care vor fi disponibilizați urmând să primească plăți compensatorii.
Pe lista companiilor care vor efectua în acest an concedieri colective, aprobată recent de Guvern, au fost incluse Societatea Națională a Lignitului Oltenia Târgu Jiu (care va renunța la 600 de angajați), Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (306 persoane), Termoelectrica (200 salariați), Complexul Energetic Turceni (150 persoane), Complexul Energetic Craiova (150 salariați), Minbucovina (137 posturi), Moldomin (102 angajați), Electrocentrale București (100 posturi), Complexul Energetic Rovinari (75 persoane), Electrocentrale Deva (70 angajați), Electrocentrale Galați (60 salariați), SN Cărbunelui Ploiești (45 persoane), Minvest Deva (35 salariați).
Ministrul de resort, Adriean Videanu, a anunțat în urmă cu două săptămâni, în contextul restructurării agențiilor guvernamentale, că aproximativ 5.400 de angajați ai companiilor din subordinea Ministerului Economiei vor fi concediați până la sfârșitul anului, după ce alte 4.800 de persoane de la societățile respective au rămas fără loc de muncă începând cu luna ianuarie.
Conform unui document oficial prezentat de MEDIAFAX la începutul lunii iulie, companiile de stat din sectorul energetic vor concedia, în intervalul 2009-2012, peste 5.000 de angajați, cei mai mulți fiind disponibilizați în acest an, iar suma totală alocată acestora de la bugetul de stat sub formă de plăți compensatorii va depăși 100 milioane lei, pe parcursul celor patru ani.