Guvernul a adoptat, luni, proiectele de legi privind comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare și promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) și a decis să promoveze actele normative prin angajarea răspunderii în Parlament, a anunțat premierul Emil Boc.
Președintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat, luni, că Birourile Permanente ale celor două Camere vor stabili în cursul acestei zile calendarul pentru angajarea răspunderii Guvernului pe legile privind comasarea alegerilor și promovarea judecătorilor la ICCJ.
Blaga a declarat că în ședința coaliției s-a decis angajarea răspunderii pe aceste legi.
Președintele Senatului a precizat că Birourile Permanente vor stabili luni calendarul pentru asumarea răspunderii și că, probabil, ședința Parlamentului pentru prezentarea proiectelor va avea loc joi.
Ședința Birourilor Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului urmează să aibă loc luni la ora 13.30.
Liderii Coaliției au stabilit, luni, un calendar privind angajarea răspunderii Guvernului pentru comasarea alegerilor și promovarea judecătorilor la ICCJ, stabilind să insiste în Parlament ca o eventuală moțiune de cenzură să fie citită luni, 19 decembrie, iar votul să fie exercitat la 22 decembrie.
Decizia coaliției este ca Guvernul să înceapă în această săptămână procedurile de angajare a răspunderii pentru legile privind comasarea alegerilor și promovarea judecătorilor la ICCJ, propunerea către Parlament fiind ca asumarea să fie angajată joi, 15 decembrie.
Amendamentele pentru cele două proiecte de legi vor fi aștetptate de Executiv până miercuri, 14 decembrie, inclusiv, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.
Ședința liderilor coaliției a precedat reuniunea Executivului.