Guvernul a avizat derularea unor proiecte pentru amenajarea râului Dorna și reabilitarea litoralului



Guvernul a aprobat, miercuri, indicatorii economici pentru amenajarea râului Dorna, pe sectorul Poiana Stampei – Vatra Dornei, județul Suceava, și pentru protecția și reabilitarea părții sudice a litoralului Mării Negre, cu scopul apărării împotriva inundațiilor și eroziunii costiere.
Proiectul de reabilitare a litoralului cuprinde sectoarele Eforie Sud 1, Eforie Sud 2, Eforie Centru și zona Eforie Nord. Obiectivele de investiții fac parte dintr-un plan strategic de acțiune pentru reabilitarea și protecția Mării Negre, cu lucrări pe termen mediu și lung.
Proiectele sunt considerate drept obiective de investiții prioritare.