Guvernul a aprobat un calendar pentru îmbunătățirea condițiilor din pușcării – peste 800 mil euro

Calendarul de măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție și a sistemului de probațiune a fost aprobat de Guvern, valoarea totală estimată pentru aplicarea lui este de 838,45 milioane euro și prevede înființarea a 10.895 locuri noi de cazare și modernizarea a 1.651 locuri, până în 2023, scrie Mediafax.Guvernul a aprobat, miercuri, la propunerea Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Interne, Memorandumul privind calendarul de măsuri necesare îmbunătățirii condițiilor de detenție și a sistemului de probațiune.”Valoarea totală estimată pentru punerea în aplicare a Calendarului de măsuri, pentru perioada 2016-2023, este de 838,45 milioane euro, investiție distribuită între Administrația Națională a Penitenciarelor – 740,23 milioane euro, Direcția Națională de Probațiune – 21,47 milioane euro și Ministerul Afacerilor Interne – 76,73 milioane euro”, se arată într-un comunicat al Executivului.

Recomandări

Guvernul României amână pentru a doua oară aprobarea indicatorilor pentru construcția centurii orașului Gura Humorului

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava