Guvernul a aprobat, miercuri, suplimentarea sumelor acordate în acest an de la buget pentru bunăstarea păsărilor și porcinelor, cu 66,48 milioane lei, a anunțat Ministerul Agriculturii.
Astfel, bunăstarea păsărilor va beneficia de o suplimentare de 51,4 milioane lei, suma totală alocată în acest sens, pentru perioada 2011-2012, ajungând la 246,48 milioane lei.
Diferența de 15 milioane lei vizează realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării și protecției porcinelor. Valoarea sumei totale alocate crește astfel de la 155 milioane lei la 170 milioane lei.
„Ca urmare a celor două suplimentări, se modifică valoarea totală prevăzută la articolul 2 al HG 975/2011 (privind aprobarea ajutoarelor de stat care se acordă pentru bunăstarea păsărilor și porcinelor, pentru perioada 2011 – 2012, n.r.), de la 800,359 milioane lei la 866,939 milioane lei”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.
Sumele necesare plăților suplimentare vor fi asigurate din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru anul 2012.