Guvernul a aprobat proiectul de lege privind achiziția rachetelor Patriot



Membrii guvernului Tudose au aprobat, în ședința de miercuri, proiectul de lege prin care Armata va achiziționa șapte sisteme de rachete sol-aer Patriot cu echipamentele necesare, valoarea contractului fiind de 3,9 miliarde de dolari, fără TVA, scrie Mediafax.Proiectul de lege pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)” pentru dotarea Armatei urmează să fie trimis spre aprobare Parlamentului României, această fiind procedura legală în cazul unor asemenea contracte cu valoare mare.”În cadrul proiectului de lege se face referire la achiziționarea, începând cu anul 2017, a șapte sisteme de rachete sol-aer Patriot- dintre care patru sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forțelor Aeriene și trei sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forțelor Terestre – și a echipamentelor aferente, în valoare totală de circa 3,9 miliarde USD fără TVA”, transmite biroul de presă al Guvernului.Primul sistem va fi cumpărat până la sfârșitul acestui an, fiind deja primită scrisoarea de acceptare de la partea americană, valoarea acestui fiind de 764.780.000 dolari fără TVA.



Recomandări

Proiect de suplimentare a banilor pentru o investiție la spitalul din Suceava, retras de Flutur de la aprobare în plenul ședinței de Consiliu Județean

Proiect de suplimentare a banilor pentru o investiție la spitalul din Suceava, retras de Flutur de la aprobare în plenul ședinței de Consiliu Județean