Membrii Executivului au adoptat, în ședința de miercuri, proiectul rectificării bugetare, în condițiile înregistrării unei creșteri economice de 5,8% pe primul semestru, ceea ce a determinat o creștere a PIB cu 21,9 miliarde lei. Toate instituțiile publice au asigurate fondurile de funcționare, informează Mediafax.
„Creșterea economică de 5,8% înregistrată pe semestrul I a condus la revizuirea pozitivă a creșterii economice pe anul 2017 de la 5,2%, avută în vedere la elaborarea bugetului la începutul anul 2017, la 5,6%. Astfel PIB-ul nominal estimat s-a majorat cu 21,9 miliarde lei, respectiv de la 815,2 miliarde lei la 837,1 miliarde lei. În aceste condiții, Guvernul realizează o rectificare bugetară pozitivă, cu încadrarea în deficitul de 2,96% din PIB. Veniturile bugetului general consolidat se majorează pe sold cu 1060,7 milioane lei, cheltuielile bugetului general consolidat se majorează pe sold cu 1705,2 milioane lei, iar deficitul bugetar se menține astfel la 2,96% din PIB potrivit metodologiei cash”, a declarat ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, la începutul ședinței de Guvern.
Potrivit lui Mișa, veniturile bugetului general consolidat se majorează pe sold cu suma de 1060,7 milioane de lei, menționând că bugetul general consolidat se compune, în general, din bugetul de stat, bugetele locale, bugetele asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj, bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul instituțiilor finanțate integral sau parțial din venitul proprii, bugetul CNAIR.





