Guvernul României a adoptat o Hotărâre prin care au fost alocate sumele necesare declanșării procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul pentru realizarea investițiilor pentru reabilitarea DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmației – Moisei – Iacobeni. Valoarea totală a despăgubirilor va fi de aproape 614.000 de lei, banii fiind alocați de la bugetul de stat prin Secretariatul General al Guvernului. În hotărârea adoptată de Guvern sunt prinse și sumele pentru exproprierile care vor fi realizate în localitățile sucevene Cârlibaba, Ciocănești și Iacobeni. Potrivit Hotărârii de Guvern, sumele individuale se virează în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) la dispoziția proprietarilor de imobile, pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul obiectivului de investiții.
În total, pentru cele două județe au fost alocate fonduri pentru 293 de proprietăți care vor fi expropriate pentru modernizarea DN 18. Din hotărârea adoptată de Guvern rezultă că în localitățile Iacobeni, Ciocănești și Cârlibaba vor fi expropriate 141 de parcele de terenuri, valoarea totală pe care o vor primi proprietarii acestora fiind de puțin peste 45.000 de lei (450 de milioane de lei vechi). Astfel se face că din suma totală aprobată de Guvern, cei mai mulți bani, adică aproape 570.000 de lei, vor fi folosiți pentru exproprierile de terenuri din județul Maramureș, din localitățile Moisei și Borșa.
Revenind la județul Suceava, cea mai mare sumă pe care o va primi un sucevean pentru terenul expropriat va fi de puțin peste 5.000 de lei (50 de milioane de lei vechi). Banii vor fi primiți de o persoană din comuna Cârlibaba, pentru o suprafață de teren de 659 de metri pătrați. La polul opus, doi proprietari din Cârlibaba și Ciocănești vor primi fiecare doar 3,2 lei. Pentru acești bani, fiecare dintre cei doi va fi expropriat cu o suprafață de patru metri pătrați.
Trebuie spus că Executivul a adoptat această hotărâre pentru aprobarea sumelor necesare exproprierilor de terenuri, după ce ministrul Transporturilor, Dan Șova, s-a declarat nemulțumit de modul în care compania Shapir Structures și-a îndeplinit obligațiile din contractul pentru modernizarea DN 18, care leagă județele Suceava și Maramureș. În cadrul unei vizite oficiale pe care a efectuat-o în luna mai în județul Suceava, a spus că deși Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a propus firmei israeliene de construcții Shapir Structures un Memorandum în baza căruia ar fi putut obține finanțare de la orice bancă pentru lucrări, aceasta a refuzat, astfel încât soluția firească este rezilierea contractului și reluarea licitației. Dan Șova a spus că Shapir Structures este „încă un constructor care dezamăgește foarte tare”.
Lucrările pentru modernizarea acestui drum au fost licitate și alocate în anul 2011, contractul fiind semnat cu firma Shapir Structures 1991 Ltd. din Israel. Potrivit contractului, data începerii lucrărilor de modernizare a tronsonului Iacobeni – Moisei, pe o distanță de aproape 88,5 de kilometri, a fost 1 septembrie 2011, iar investiția urma să fie recepționată la 31 august 2013. Ulterior termenul a fost prelungit până în august 2014. Valoarea contractului încheiat de CNADNR cu Shapir Structures 1991 Ltd. este de 340 de milioane de lei, fără TVA.