Fonduri

Guvernul a alocat aproape patru milioane de euro pentru pârtia de schi de pe Rarău

Gheorghe Flutur: „Cu toată perioada de criză, județul Suceava, până în ultima zi a anului 2011, a primit fonduri de la Guvernul României”
Gheorghe Flutur: „Cu toată perioada de criză, județul Suceava, până în ultima zi a anului 2011, a primit fonduri de la Guvernul României”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că Guvernul României a alocat în ultimele zile ale anului 2011 o sumă de aproape patru milioane de euro pentru pârtia de schi care se construiește în Câmpulung Moldovenesc, pe masivul Rarău. Flutur a spus că Ministerul Finanțelor a plătit o sumă de 17 milioane de lei (170 de miliarde de lei vechi) pentru decontarea a 90% din lucrările deja realizate pentru construcția pârtiei. Șeful administrației județene a amintit că pârtia de schi de pe Rarău se construiește printr-un program al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. El a precizat că primul tronson al acestei pârtii, cu o lungime de trei kilometri, ar putea fi dat în folosință în luna februarie 2012. „Suma de 170 de miliarde de lei vechi a fost folosită pentru decontarea lucrărilor făcute până în prezent. Vreau să precizez că acolo am mai alocat bani și pentru modernizarea drumului care merge spre baza pârtiei, respectiv doi kilometri de drum care se modernizează, și vor mai urma încă trei kilometri”, a spus șeful administrației județene. Gheorghe Flutur a precizat că în primăvara anului viitor vor începe lucrările și la cel de-al doilea tronson al pârtiei de schi de pe Rarău, care va avea o lungime de 1,5 kilometri.
Președintele CJ Suceava a subliniat că prin aceste investiții domeniul schiabil din județul Suceava ajunge la 15 kilometri. El a arătat că în județ sunt opt pârtii de schi, în zonele Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Mălini Sucevița și Cârlibaba.
Două milioane de lei pentru mai multe școli sucevene
Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a declarat că tot în ultimele zile ale anului trecut, Guvernul României a alocat o sumă de două milioane de lei (20 de miliarde de lei vechi) pentru mai multe școli sucevene. Flutur a precizat că banii vor fi folosiți pentru plata unor datorii pe care școlile le au către constructorii care au efectuat lucrări de modernizare sau pentru unele investiții noi.
Președintele CJ Suceava a spus că suma cea mai mare a fost alocată Liceului cu Program Sportiv din Suceava, acolo unde se află în construcție, de mai mulți ani, un nou campus școlar.
„Cu toată perioada de criză, județul Suceava, până în ultima zi a anului 2011, a primit fonduri de la Guvernul României. Și cred că a fost un an foarte bun din punctul de vedere al investițiilor în infrastructură, în sănătate și în turism. Așteptăm ca în 2012 să începem noi investiții și să le finalizăm pe cele începute, și mă refer aici la drumul Suceava – Botoșani, la drumul național spre pasul Prislop, dar și la finalizarea șoselei de centură a Sucevei, dar și alte obiective extrem de importante. Și în primul rând modernizarea Aeroportului «Ștefan cel Mare»”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Recomandări

Gheorghe Șoldan a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din județ, Panaci – Bilbor

Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița
Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

CJ Suceava a împărțit aproape 3,3 milioane de lei din ajutoarele primite din țară pentru patru localități afectate de inundații

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut

Premierul Ilie Bolojan a transmis public mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în sprijinirea oamenilor afectați de inundații