Guvernul României a alocat recent o sumă de 13,66 milioane de lei pentru drumurile județene și comunale din Suceava. Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că suma alocată este a doua ca mărime din țară, fondurile fiind stabilite în funcție de lungimea rețelelor de drumuri și de necesitățile de finanțare. Nechifor a explicat că luni va avea loc o ședință a CJ Suceava în care va fi rectificat bugetul județului cu această sumă, urmând să fie aprobată și alocarea banilor către primării în baza ordonanței Guvernului de rectificare a bugetului de stat. El a spus că după rectificarea bugetului vor fi stabilite și lucrările care vor fi efectuate pe drumurile județene.
Cătălin Nechifor a ținut să precizeze că suma de 13,66 milioane de lei reprezintă peste 50% din totalul sumelor alocate anul acesta pentru drumuri. El a precizat că totalul sumelor alocate anul acesta pentru drumurile județene din Suceava depășește suma de 10 milioane de euro. Șeful administrației județene a declarat că recent, tot pentru drumurile județene a fost alocată o sumă de cinci milioane de lei, din care s-au început lucrările de modernizare a drumurilor din Mușenița, Fălticeni – Horodniceni și Podu Vlădichii – Burla.
„Vreau să-i mulțumesc mult premierului Victor Ponta pentru că a susținut întotdeauna județul Suceava și nevoile sale. Și cred că lucrul acesta trebuie să-l facem apăsat, pentru că vreau să amintesc că la ultima rectificare județul a primit o sumă de 19 milioane de lei pentru a putea stinge datoriile pe care primăriile sucevene le aveau în cadrul programului Suceava – utilități și mediu”, a spus Nechifor.
El a ținut să sublinieze faptul că în ultimii ani Guvernul a alocat sume din ce în ce mai mari pentru echilibrarea bugetelor localităților sucevene. Nechifor a arăta că dacă în anul 2009 suma alocată în acest scop județului Suceava a fost de 148 de milioane de lei, în 2015 a fost de 228 de milioane de lei, sumă în care nu sunt incluse fondurile primite la ultima rectificare bugetară.
„Trebuie să mulțumesc Guvernului, premierului Ponta pentru că au reușit să aducă creștere economică în România, stabilitate, și sunt convins că Victor Ponta va merge mai departe”, a încheiat Nechifor.





