Guvern, pierdut sediu. Găsitorului recompensă.



Anunțul din titlul acestui comentariu ar putea îmbrăca și surtucul altor variante. De pildă: „Guvern român, pierdut prim-ministru” sau „Guvern român, pierdut rațiunea de a fi”. Sunt un gazetar trecut prin multe, inclusiv prin sediile instituțiilor publice din București. Le știu bine, de la treptele de intrare, firmă, până la coridoarele cu preș roșu către titular. Ieri am trăit un gen de halucinație kafkiană. Intrarea la Guvern semăna până la ultima nuanță a grilajului cu intrarea de la Cotroceni. Intrarea de la Cotroceni părea furată de intrarea Ministerului Finanțelor Publice. Președintele Traian Băsescu, iată că demersul celor 322 a avut succes, a fost suspendat și acum ocupă fotoliul de premier. Sediul Guvernului, mutat în fostul Palat Regal și fostul Palat al Pionierilor de la Cotroceni, funcționa din plin. Premierul Băsescu negocia chestiuni bugetare, lefuri și pensii, măriri și scăderi, înghețări și dezghețări, cu reprezentanții patronatelor și cu vârfurile confederațiilor sindicale luați unul câte unul sau de-a valma. La Finanțe, același domn, care observ că îndeplinește concomitent nu doar funcția de premier, ci și pe cea de ministru al gologanilor, negustorea chestiuni legate de noul buget care este atât de voluminos, încât nu mai iese din mama lui personală nici cu forcepsul. Purtătorul de cuvânt Pogea s-a dat și el important spunând că nu spune nimic, că totul la vremea lui. Păi vremea bugetului a cam trecut neicusorule, țara geme și scârțăie, leul se duce de-a rostogolul, locurile de muncă dispar zilnic cu sutele și cu miile. Câteva sute de societăți comerciale și-au declarat oficial falimentul și puțin lipsește ca România însăși să intre în faliment.
Pe acest fond zăpăcitor, un sondaj de opinie realizat în București, de un institut care s-a dovedit până acum, prin previziunile publice, serios, ne lămurește că doar circa 20 la sută dintre locuitorii Capitalei acordă vreo șansă de supraviețuire Guvernului. Aici intervine și un mic paradox. Domnul Băsescu, prim-ministru și președinte de partid, este creditat cu 48 la sută intenții de vot dacă ar candida la președinție. Premierul Băsescu zice că n-ar prea mai candida, de unde deduc că ori s-a speriat de lunecarea în sondaje (la un moment dat avea 67 la sută) ori se simte confortabil în postura actuală de șef al Executivului.
Sondajul ne mai spune și cine sunt cei mai antipatizați miniștri din Cabinet:minunata dansatoare Elena Udrea, considerată de unii vicepremierul lui Băsescu și șef direct al invizibilului Boc și fostul primar general Videanu. Scârțari mai sunt și bucureștenii! Probabil că în țară, la Suceava, Ploiești sau Slobozia, la Cluj sau Piatra-Neamț, la mine la Sângeru sau în Cucuieții din Deal, doamna Udrea, în fișa postului ministru de călătorii cu acces la informații clasificate, se bucură în continuare de o largă și cuprinzătoare simpatie. Dar, mai știi?! S-or fi înrăit și ăia de la mine din sat, începând să judece nu numai după valoarea poșetei, ci după prestația pentru popor. Iar prestația pentru popor există dar lipsește cu desăvârșire.
Ce-i de făcut? Criza nu e o glumă. Această minciună gogonată, precum că marele declin mondial nu ne atinge, spusă de președintele de atunci Traian Băsescu, nu ne mai ține de cald. Când îți vine bărbatul acasă cu o figură mormântală și țidulă de disponibilizat îți piere cu totul pofta de râs. Politica lui „Să trăiți bine!” și lui „hă hă hă” a dat faliment. Oamenii se trezesc la realitate, vălul politicianist se ridică de pe ochi, promisiunile lăbărțate din campania electorală devin ceea ce sunt – minciuni pentru cumpărat voturi.
Criza nefiind o glumă, ci o realitate dureroasă, ar trebui să încheiem circul. Fiecare instituție să-și ia în serios rolul. Fiecare ministru să-și vadă de treburile lui. Președintele dacă a fost ales președinte să nu se mai bâțâie prin toate sediile și să-și vadă de politica externă, de chestiunile de securitate națională (au fost furate săptămâna aceasta zeci de arme de război dintr-un depozit militar de lângă București), să nu-i mai încurce pe toți. Poate că, fiecare cu mintea limpede, fără stresul unui tătuc care le știe pe toate, vom reuși să trecem și acest hop.