Comisia Europeană va prezenta, în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) din 6 decembrie, Raportul bianual privind funcționarea spațiului Schengen pentru perioada 1 mai-31 octombrie 2012, urmat de discuții de orientare cu miniștrii de Interne ai statelor membre, precizează Guvernul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, raportul face o trecere în revistă a principalelor probleme cu care se confruntă spațiul Schengen, iar menirea documentului este să deschidă un dialog între statele membre pentru rezolvarea acestora.
„Comisia a alocat un punct distinct chestiunii legate de ridicarea controalelor la frontierele interne cu România și Bulgaria, în care face referire la Concluziile Consiliului JAI din iunie 2011, prin care s-a recunoscut îndeplinirea de către cele două candidate a criteriilor de aderare prevăzute în acquis-ul Schengen și Concluziile Consiliului European din martie 2012, prin care s-a solicitat identificarea și implementarea de măsuri acompaniatorii care să contribuie la aderarea cu succes a celor două state membre”, a spus Zaharescu.
El a precizat totodată că opinia Comisiei rămâne neschimbată, respectiv de susținere a aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen într-un timp cât mai scurt posibil.
Monitorizarea la care face trimitere raportul Comisiei este privită ca fiind una generală asupra procesului de aderare, nu o monitorizare a măsurilor acompaniatorii pe care România le-a finalizat deja, și nu introduce noi condiționalități, a adăugat oficialul guvernamental.