Din cauza hoților

Gurile de canalizare din Burdujeni Sat, capcane pentru șoferi și depozite de gunoi

Șoferii, avertizați să se ferească de găurile căscate din asfalt
Șoferii, avertizați să se ferească de găurile căscate din asfalt

Una dintre principalele artere de circulație din municipiul Suceava, care duce spre Dorohoi, a fost transformată de hoții de fier într-o stradă cu zeci de capcane, atât pentru cei aflați la volan, cât și pentru cei care circulă pe jos. Mai exact, aproape toate capacele de canalizare de pe strada 22 Decembrie, care traversează cartierul Burdujeni Sat, au dispărut, ajungând să fie vândute la centrele de colectare a fierului vechi, astfel că cei care circulă pe acolo își rup mașinile în găurile căscate în șosea, iar pietonii trebuie să fie atenți pe unde calcă, să nu-și rupă picioarele.
Tupeul hoților de fier este atât de mare încât capacele și grilajele de canalizare de pe stradă au dispărut la doar câteva zile după ce au fost montate, iar atunci când au fost înlocuite, au dispărut la fel de rapid.
Viceprimarul Sucevei Viorel Seredenciuc a declarat că problemele au început de cum s-a finalizat lucrarea ISPA de modernizare a canalizării străzii: “Acum un an și jumătate, pe strada 22 Decembrie s-a refăcut canalizarea, inclusiv scurgerile pluviale. Din păcate, s-au furat grătarele de la scurgerile pluviale la scurt timp după ce lucrarea a fost finalizată, dar înainte de a fi făcută recepția lucrării. Tocmai de aceea, constructorul a fost obligat să înlocuiască grătarele dispărute. Din păcate, în scurt timp grătarele au fost furate din nou, chiar mai multe ca prima dată”.
Gurile de canalizare capcană, semnalizate cu crengi
Locuitorii din zonă sunt nemulțumiți de situație, dar și conștienți că problema nu se va rezolva curând.
“Da cine nu fură de aici…Vin, le sparg cu baroasele și le dau la fier vechi. Dacă intri cu roata în canal sau calci acolo te calicești. Mașini s-au fărmat o grămadă”, spune Aurel Țurcanu, unul dintre locuitorii din zonă, nemulțumit de faptul că, chiar și atunci când au fost prinși asupra faptului, hoții de capace de canalizare au scăpat bine-mersi, pentru că sunt minori.
Acum, gurile de canalizare de pe întreaga stradă aproape că nu mai au nici un rost, pentru că, lipsite de grilajele de protecție, au ajuns adevărate depozite de gunoi. Sticle, PET-uri, ambalaje alimentare, dar și foarte mult pământ și pietriș acoperă acum gurile de scurgere a apelor pluviale, încât, la o ploaie mai puternică, apa de pe stradă s-ar putea revărsa în curțile oamenilor.
Cei care circulă pe acolo cu mașina au ajuns să se teamă de capcanele de pe drum.
“E dezastru. S-au furat capacele de cum le-au pus, noi-nouțe. Eu am intrat, cu mașina, în vreo trei-patru guri de canal”, spune Daniel Stoica, care, fiind poștaș, are de circulat destul de mult în acea zonă
Deși crengile de copac uscate, cu pungi agățate pe ele, capacele improvizate, de lemn, sau un cauciuc de mașină afundat în gaura-capcană oferă o imagine dezolantă, oamenii au ajuns să prefere această protecție primitivă, decât să se trezească cu roata mașinii blocată în gura de canal rămasă descoperită.
În această primăvară, Primăria Suceava, prin intermediul ACET, vrea să înlocuiască toate capacele de canalizare dispărute, dar nimeni nu garantează că nu vor dispărea poate chiar din prima noapte.

Crengile de copaci și pungile avertizează șoferii de pericolul de pe stradă
Crengile de copaci și pungile avertizează șoferii de pericolul de pe stradă
Șoferii, avertizați să se ferească de găurile căscate din asfalt
Șoferii, avertizați să se ferească de găurile căscate din asfalt

Recomandări

Toate gurile de canal pentru scurgerea apei pluviale de pe străzile din municipiul Suceava vor fi decolmatate și spălate până la sfârșitul verii

Locatarii mai multor blocuri din cartierul Burdujeni, ”terorizați” zi și noapte de zdrăngănitul unui capac de canalizare

Petecele de cauciuc puse la zdrăngănitorul capac de canal de pe Tineretului nu au rezolvat problema
Petecele de cauciuc puse la zdrăngănitorul capac de canal de pe Tineretului nu au rezolvat problema

Transportul public metropolitan la Suceava intră în linie dreaptă, cu 50 de autobuze noi și o nouă bază auto

Lucian Harșovschi: „În total se fac investiții de peste 65 de milioane de euro pentru implementarea transportului metropolitan și a sensurilor unice”

Lucian Harșovschi - În total se fac investiții de peste 65 de milioane de euro pentru implementarea transportului metropolitan și a sensurilor unice
Lucian Harșovschi - În total se fac investiții de peste 65 de milioane de euro pentru implementarea transportului metropolitan și a sensurilor unice