GURA HUMORULUI (IV). Duminică, 10 iulie 1887, a sosit la Gura Humorului Prințul de Coroană Rudolf. „Sosind la orașul Gurahumorului, unde se schimbau caii, Alteța Sa Imperială se coborî din trăsură, lângă arcul al doilea de triumf, unde-l întâmpină poporul adunat cu „Să trăiască!”.
Alteța Sa binevoi a vorbi cu protopresviterul oriental greco-ortodocs al Humorului, Iliuț, informându-se câți preoți subalterni posedă, care este numărul locuitorilor Români din această protopresviterie, câți Români sunt în Humor, câte și ce fel de biserici.
Dintre preoții oriental-ortodocși adunați, în interesă unul, decorat cu medalia de resbel; îl întrebă pe proprietarul acestei medalii, părintele I. Berariu din Stroiești, la care campanie a participat, la care regiment a servit și de câți ani servește ca preot. S-a mirat apoi mult, aflând că preotul prezent a participat la război ca combatant voluntar.
Amândoi preoții armeano-orientali, cu mitrele pe cap, îl interesau mult și se interesă în detaliu despre armenii din Suceava și Humor.
Alteța Sa Imperială a vorbit, apoi, cu parohul catolic Preisentanz, informându-se câți Germani se află sub păstoria sa și ori de se află și Ruteni în Humor și, întrebând Alteța Sa câți, i s-a răspuns cum că se află două familii de Ruteni în Humor.
Mulțumind apoi primarului german Campani pentru primirea loială și primind de la institutoarea Decher un buchet de flori, porni mai departe, spre Câmpulung”[1].
În 1890, Gura Humorului avea 3.502 locuitori și 6 învățători: I. Chodakowski, Dimitrie Kolomiski, A. Ryz (la școala de 4 clase de băieți), Rebeca Ehrlich, Vladislava Tebinca, Eugenia Adelseberger (la școala de 4 clase copile). Primarul românilor era Gavriil Pașcovici, iar paroh – Dimitrie Brăilean, care-l avea drept cantor bisericesc pe Ilie Moldovan.
O interesantă monografie-mărturisire despre acele vremi humorene a lăsat, în „Gazeta Bucovinei”, învățătorul Dimitrie Mitric-Bruja: „în acest orășel sunt binișor cultivate și unele ramuri de industrie și comerciu. Mai ales conservarea șoselelor, în cea mai bună stare, a contribuit la cultivarea acestora și la comunicația cea atât de vie a tuturor comunelor învecinate. Ți-e mai mare dragul să vezi cum, în Marțea fiecărei săptămâni, încă des-de-dimineață și până spre ameazi, lumea trece și aleargă, necontenit, pe jos și cu trăsuri, cu cai, cu boi, viței, cu porci etc., ducând la bâlciu fiecare din ceea ce are sau merge ca să cumpere cele necesare pentru familia sa. Mai ales negoțul cu vite cornute, cu cereale și nutreț pentru animale se efectuează în majoritate precumpănitoare.
Pe lângă acestea, calea ferată, care-și are și o stațiune în centrul orășelului, înlesnește mult comunicația și comerciul în ramurile industriei indigene.
În orășelul acesta, se află reședința prefecturei i.r., un tribunal, o perceptorie, o școală de băieți și fetițe cu câte 4 clase, oficiul postal, casarma i.r. de finanță și cea de gendarmerie, mai multe biserici, casa comunală și alte clădiri mai însemnate.
Poporațiunea o constituie Nemți, Români, Armeni, Evrei etc. și se ocupă, cea mai mare parte, cu meseria, agricultura, cu cultura vitelor, cu prelucrarea lemnului etc.
Situațiunea topografică a orășelului montan Gura-Humorului este de o importanță mare pentru acest ținut, din care causă asupra ei s-a discutat și în dieta imperială, la anul 1892, în urma căreia acest orășel, prin un decret al curții imperiale, s-a și proclamat la rangul de căpitanat (prefectură, district), la 5 Iulie 1892. Prin emisul imperial din 12 August 1893, în toamna anului 1893, la 1 Octombrie, regimul a trebuit să-și înceapă, și aici, în acest centru, activitatea, prin instituirea unui șef politic-administrativ districtual, ceea ce s-a și întâmplat prin inaugurarea Palatului Prefecturii, în prezența mai multor preoți și a unei mari mulțimi de popor. Cu 1 Octombrie 1893, s-au sistemisat toate afacerile prefecturii, și ca cel dintâi prefect pentru acest nou district fu denumit dl Friedrich Roller”[2].
[1] REVISTA POLITICĂ, Anul II, nr. 5, 15 iulie 1887, p. 8
[2] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 56/1896, p. 2