Grupurile parlamentare reunite sunt convocate de liderii USL luni după-amiază



Președintele PC, Daniel Constantin, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că liderii USL s-au întâlnit într-o ședință informală și au decis convocarea grupurilor parlamentare luni după-amiază, pentru a pune la punct subiectele sesiunii extraordinare.
„Am avut o ședință informală și am discutat despre sesiunea extraordinară pe care am solicitat-o, însă mâine vor fi decise toate acestea în ședința grupurilor USL de luni, de la ora 15.00, unde vom lua parte cei trei lideri”, a spus Constantin.
Liderul PC a menționat că ședința USL de luni dimineață nu va mai avea loc din cauza agendei încărcate.
Între subiectele care ar urma să facă obiectul sesiunii extraordinare, solicitate de liderii grupurilor parlamentare ale PNL și PSD, se numără mesajul premierului Victor Ponta pe tema Consiliului European, validarea directorului TVR, a directorului SRR și „corectarea” legii votului uninominal.