Turism

Grupurile organizate de pelerini care vizitează județul Suceava vor putea beneficia de ghizi specializați



Traseul numărul patru are ca punct de plecare localitatea Poiana Micului către Vf. Târșiciori și Sucevița
Traseul numărul patru are ca punct de plecare localitatea Poiana Micului către Vf. Târșiciori și Sucevița

Grupurile organizate de pelerini care vizitează în această perioadă județul Suceava pot beneficia de ajutorul unor ghizi specializați pentru a fi însoțiți pe traseele amenajate în județ. Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Viorel Seredenciuc a declarat că grupurile de minim 10 – 15 pelerini pot suna la Consiliul Județean Suceava sau se pot adresa direct la Centrul de Informare Turistică din orașul Gura Humorului pentru a solicita asistența voluntarilor din cadrul Serviciului Salvamont. Până pe data de 15 august, în județul Suceava se derulează proiectul „Pelerin în Bucovina”. „În situația în care pelerinii nu cunosc traseele propuse de noi, pot suna fie la Consiliul Județean, fie la Centrul de Informare de la Gura Humorului pentru a apela la un voluntar al Serviciului de Salvamont. Traseele propuse sunt și pe drumuri forestiere, dar care sunt foarte bine marcate”, a precizat Viorel Seredenciuc.
Pelerinii pot să aleagă între șase trasee turistice
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava a adăugat că în cadrul proiectului „Pelerin în Bucovina” sunt propuse șase trasee turistice și de pelerinaj. Primul traseu pleacă din Gura Humorului spre pasul Cacica (Poiana Mirelui și a Miresei), pe marcaj cu bandă albastră. Intrarea în traseu se face din Gura Humorului, ieșirea spre Mănăstirea Humorului, după care traseul traversează o zonă de pășune, care oferă o panoramă a stațiunii Gura Humorului, a văii Moldovei, o parte a Obcinii Mari (Vf. Toaca) și a Obcinii Voronețului, după care poteca se continuă numai prin pădure, urcând pe Vf. Piciorul Înalt (798 m) și apoi pe Vf. Cacica (803 m), până la Pasul Cacica (Poiana Mirelui și Miresei), unde intersectează un alt traseu turistic, de la Mănăstirea Humorului – Cacica. Pelerinii pot continua traseul spre Cacica (1,5 ore), precum și spre Mănăstirea Humorului (1,5 ore), ambele fiind marcate cu triunghi galben. Pe acest ultim traseu se poate continua drumul până la Pleșa și Sucevița. Durata traseului din Gura Humorului până în pasul Cacica este de patru ore și de șase ore și jumătate până la Pleșa. Traseul este accesibil pe tot timpul anului, are un grad mic de dificultate și nu necesită echipament special.
Traseul al doilea propus pleacă dinGura Humorului spre Mănăstirea Humorului – Pasul Cacica – Cacica, cu întoarcere în Gura Humorului, pe marcaj cu triunghi galben. Pelerinii vor pleca cu mașina din Gura Humorului până în Mănăstirea Humorului, iar intrarea în traseu se va face pe Valea Țiganca, de unde urmează circa un km pe firul văii, după care poteca va intra în pădure și va urca până în pasul Cacica, unde va intersecta traseul marcat cu bandă albastră, după care va continua spre Cacica– Gura Humorului cu mijloc auto. Scopul traseului este de a conecta două localități, Mănăstirea Humorului și Cacica. Durata traseului este de trei ore și jumătate, iar acesta este accesibil tot timpul anului, are un gram mic de dificultate, însă necesită echipament special.
Al treilea traseu pleacă tot din Gura Humorului, cătrePleșa – Solonețul Nou – Cacica – Păltinoasa și din nou Gura Humorului. Acest traseu nu este marcat. Traseul este pe drumuri județene și comunale și oferă o panoramă a văii Humorului, Obcinii Mari, precum și a zonei cuprinse între Soloneț și Cacica, cu obiectivele turistice oferite de fiecare localitate în parte. Pelerinii au posibilitatea să meargă pe jos între Pleșa și Cacica, urmărind drumul Minerilor.
Traseu pe jos între mănăstirile Sucevița și Putna
Traseul numărul patru are ca punct de plecare localitatea Poiana Micului și continuă cătreVf. Târșiciori și Sucevița. Traseul este marcat cu bandă galbenă până la Vf. Târșiciori și cu bandă albastră până la Sucevița. Intrarea în traseu se face la ieșirea din Poiana Micului, urmând un drum forestier până în poiana Târșiciori, respectiv Vf. Tîrșiciori (1038 m). Din Vf. Târșiciori, traseul continuă pe Obcina Târșiciori, prin poiana Știubei, până la Mănăstirea Sucevița, marcaj cu bandă albastră. După aproximativ 30 de minute, pe versantul stâng, la 200 de metri de culme exisă un mic lac ce oferă un loc plăcut de popas. Durata traseului este de cinci ore, iar acesta este accesibil tot timpul anului, are un grad mic de dificultate și nu necesită echipament de drumeție special și complex.
Cel de-al cincilea traseu pleacă de la Mănăstirea Sucevița, pe Valea Bercheza și Valea Struginoasa, până la Mănăstirea Putna, urmând marcajul cu cruce albastră. Intrarea în traseu se face pe Valea Bercheza, din fața Mănăstirii Sucevița, urmând această vale pe o distanță de 6,5 km, după care urmează un urcuș ușor de circa o oră, apoi se ajunge pe o culme și se coboară în partea opusă, spre Valea Struginoasa, urmând cursul acesteia până la intrare în localitate, unde se află și mănăstirea Putna. Scopul traseului este de a lega cele două localități, care au ca obiective turistice mănăstirile Sucevița și Putna. Durata traseului este de cinci – șase ore. Este un traseu accesibil tot timpul anului, are un grad mic de dificultate și nu necesită echipamente de drumeție speciale.
Ultimul traseu propus pleacă din Gura Humorului spre Păltinoasa – Ciprian Porumbescu – Drăgoiești – Măzănăești – Vorniceni – Moara – Bulai. Traseul nu este marcat, fiind semnalizate doar intersecțiile de drumuri, și necesită mijloace de transport auto, având în vedere că distanța este de circa 60 de kilometri.



Recomandări

Peste 140 de elevi defavorizați și părinții acestora vor beneficia de sprijin printr-un proiect al Inspectoratului Școlar Suceava

Misiuni de salvare de peste 2,5 milioane de km, echivalentul ocolului Pământului de 62 de ori, ale ambulanțelor din județul Suceava

Misiuni de salvare de peste 2,5 milioane de km, echivalentul ocolului Pământului de 62 de ori, ale ambulanțelor din județul Suceava
Misiuni de salvare de peste 2,5 milioane de km, echivalentul ocolului Pământului de 62 de ori, ale ambulanțelor din județul Suceava