La Căminul Cultural din Bogdănești va avea loc duminică, 23 octombrie, de la ora 15:00, un spectacol aniversar dedicat Grupului vocal-instrumental „Noițele”, „copiii cu viorile”, la 10 ani de activitate. În toți acești ani, vrăjiți de vioară, 32 de elevi din Bogdănești, coordonați de învățătorul Ion Costîn, s-au remarcat la diverse concursuri și festivaluri naționale. Copilașii din Bogdănești au „alintat” viorile și au dar frâu liber talentului, sincerității, tradiției, într-un frumos mozaic artistic, lucru pe care îl vor repeta și duminică, la ei acasă, în fața propriului public.
Proiectul „Noițele”, pentru că așa este considerat de reprezentanții Școlii Gimnaziale Bogdănești, este unul de suflet, un proiect în care se îmbină armonios talentul, munca, timpul, sacrificiile, bucuria, premiile, toate la un loc, pentru că este realizat de oameni iubitori de frumos, de muzică, de tradiție, de neam. În cadrul evenimentului cultural de duminică vor avea loc și „întâlniri de suflet”. Conducerea Școlii Gimnaziale Bogdănești a invitat foști absolvenți ai școlii, dar și cadre didactice pensionare (ca o recunoaștere a meritelor inestimabile ale acestora în actul de formare a atâtor generații), pentru a face o punte peste timp, pentru a depăna amintiri și a interacționa cu noua generație. Invitații vor primi flori și diplome din partea organizatorilor, Școala Gimnazială Bogdănești, cu sprijinul Primăriei Bogdănești.