Cultural

Grupul vocal „Flori de măr” din Râșca, invitat să concerteze în Elveția



Grupul vocal „Flori de măr” din Râșca
Grupul vocal „Flori de măr” din Râșca

Grupul vocal bărbătesc „Flori de măr” al Căminului Cultural din comuna Râșca va susține, în perioada 7 – 14 decembrie, mai multe concerte de colinde și obiceiuri de iarnă în Elveția (Lausanne, Geneva, Prangins, Aubonne).
Grupul vocal a fost înființat în octombrie 2001, la inițiativa primarului comunei Râșca, Neculai Rusu, la acea vreme referent cultural, cu scopul de a valorifica și promova valori artistice tradiționale specifice locului și de a conserva cântecul și costumul popular autentic.
Deplasarea în Elveția a grupului „Flori de măr” se datorează nemijlocit primarului Neculai Rusu, care s-a implicat trup și suflet pentru ca membrii grupului să ajungă în Țara Cantoanelor și să facă cinste comunei din care își trag rădăcinile. Turneul Grupului vocal „Flori de măr” în Elveția nu ar fi posibil fără sprijinul necondiționat al unei românce, Teodora Hălăucescu, din Bogdănești, care s-a stabilit în Elveția în urmă cu aproape 30 de ani.
Tradiții duse peste hotare
Cele mai importante obiceiuri păstrate până astăzi de locuitorii din Râșca sunt cele legate de evenimentele cruciale din viața omului, naștere, nuntă, moarte, precum și tradițiile celor două săptămâni de iarnă dintre Crăciun și Bobotează. Sucevenii vor să-i impresioneze pe elvețieni cu cântecele și obiceiurile străvechi, pentru a le arăta și străinilor că românii nu și-au pierdut rădăcinile, că au valori care merită respectate, cunoscute și peste hotare.
Dirijoarea Grupului vocal bărbătesc „Flori de măr” este profesoara Mihaela Grădinaru, care ne-a spus că datorită faptului că majoritatea locuitorilor din Râșca provin din zone folclorice diferite, „tradițiile păstrate până astăzi au un pronunțat caracter eterogen, cu destul de puternice accente din spațiul transilvan și bucovinean”.
Premii și participări la evenimente culturale
Printre participările de excepție ale grupului „Flori de măr” se numără Premiul I la Festivalul Concurs „Comori de suflet românesc” – octombrie anul acesta, Premiul II – Festivalul Național de Muzică Religioasă „Bunavestire” (25 martie 2010), Concert la Sala Radio București (4 decembrie 2010), Concert de colinde la Biserica Romano-Catolică Suceava cu Grigore Leșe (5 decembrie 2010), Concert de colinde tradiționale la Institutul Cultural Român, proiectul „Ultimii rapsozi”, inițiator Grigore Leșe (19 decembrie 2008), Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”, Jastrowie, Polonia (5-10 iunie 2007), Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri bucovinene”, Bonyhad, Ungaria (4-6 august 2006), precum și la alte festivaluri, concursuri, parade ale obiceiurilor și datinilor de iarnă, filmări pentru diferite emisiuni TV.


Grupul vocal „Flori de măr” din Râșca
Grupul vocal „Flori de măr” din Râșca
Grupul vocal „Flori de măr” din Râșca
Grupul vocal „Flori de măr” din Râșca