Aderare

Grupul studenților basarabeni de la USV, membru cu drepturi depline în cadrul Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești



Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia (GIRB), organizație studențească din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”, a devenit membru activ, cu drepturi depline, al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), statut obținut în urma vizitei întreprinse de cei de la ANOSR.
Vizita a fost făcută de o comisie coordonată de un delegat din partea biroului de conducere al ANOSR, respectiv Delia Gologan – secretar general al ANOSR.
Potrivit acesteia, „cei de la GIRB ne-au solicitat vizita în vederea obținerii statutului de membri activi în cadrul ANOSR, ei fiind de ceva timp membri observatori. Evaluarea a fost una intercolegială, i-am cunoscut îndeaproape pe membrii GIRB, dar și activitatea lor. Am observat că sunt implicați și cunoscuți de studenții basarabeni pe care își propun să îi reprezinte pentru a le rezolva problemele punctuale”.
Delia Gologan a mai menționat că membrii GIRB colaborează foarte bine cu celelalte organizații studențești ale Universității „Ștefan cel Mare”, iar schimbarea recentă a conducerii grupării a fost una benefică pentru organizație, dat fiind faptul că, în prezent, se consolidează o nouă viziune asupra proiectelor cu și pentru studenții basarabeni.
GIRB este a cincea asociație a studenților basarabeni din cadrul ANOSR, în total alianța numărând 73 de membri din 15 centre universitare din România.
Cât privește mediul universitar sucevean, doar Asociația Studenților de la Universitatea din Suceava (ASUS) este membră activă a ANOSR.
„Printre avantajele membrilor activi ai ANOSR se numără accesul la activitățile de formare pentru studenții care doresc să-și reprezinte colegii. Frecvent organizăm traininguri, cursuri de consolidare organizațională, le expunem metode și forme de negociere a drepturilor studenților și de dezvoltare a mecanismelor de presiune”, a mai adăugat Delia Gologan.
Totodată, membrii activi din țară pot transmite orice problemă cu care se confruntă la nivel local ANOSR-ului, aceștia urmând să o transforme într-o prioritate națională.
„Fiecare organizație locală întâmpină probleme diferite, iar dacă ei ne comunică disfuncționalitățile de care se lovesc, noi putem face o treabă bună la nivel național, ținând cont că avem acces mult mai ușor la reprezentanții Ministerului Educației”, a transmis Delia Gologan. Aceasta a mai menționat că cei de la conducerea USV s-au arătat foarte deschiși în ceea ce privește colaborarea cu GIRB.
La începutul lunii august, ANOSR organizează o adunare generală la Timișoara, manifestare la care sunt așteptați toți membrii, pentru ca aceștia să-și exprime punctul de vedere în ceea ce privește strategia națională a alianței.
Șase ani de activitate
Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia a fost fondat în decembrie 2007 și a apărut ca o necesitate printre tinerii basarabeni veniți să studieze în România.
Principalul scop al tuturor acțiunilor desfășurate de GIRB este facilitarea integrării elevilor și studenților din Republica Moldova în mediul educațional sucevean și promovarea imaginii Republicii Moldova în România. Obiectivele urmărite de GIRB mai vizează apărarea drepturilor și intereselor membrilor săi în conformitate cu legislația națională și internațională, participarea activă în procesul instructiv-educațional și cel al integrării socio-profesionale a românilor basarabeni din Suceava.
De cealaltă parte, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România este prima și cea mai importantă federație studențească. ANOSR a primit în octombrie 2002 statutul de membru cu drepturi depline al Forumului European al Studenților (ESU), devenind prima și unica federație studențească din România recunoscută și reprezentată la nivel european. Alianța se orientează spre reprezentarea și promovarea intereselor studenților din România sub aspect educațional, social, economic și cultural, atât la nivel național, cât și internațional. Aceasta are ca obiectiv principal reprezentarea intereselor comune ale studenților, ale membrilor săi, formarea de lideri la nivel național și internațional, precum și promovarea acestora în societate.



Recomandări

Studenți USV, premiați la Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești Galați 2025

Studenta Elena Bejenaru a obținut de asemenea Premiul I la Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești de la Galați
Studenta Elena Bejenaru a obținut de asemenea Premiul I la Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești de la Galați

Premii pentru studenți USV de la Comunicare și Relații Publice, la cel mai mare colocviu studențesc la nivel național

Otilia Grădinari a obținut Premiul 2, oferit de comisia științifică a colocviului
Otilia Grădinari a obținut Premiul 2, oferit de comisia științifică a colocviului

Premii pentru studenți USV de la Comunicare și Relații Publice, la cel mai mare colocviu studențesc la nivel național

Dorina Graveț a fost răsplătită cu Premiul Special, acordat de juriul din domeniul comunicării
Dorina Graveț a fost răsplătită cu Premiul Special, acordat de juriul din domeniul comunicării