Demers

Grupul parlamentar de prietenie cu Ucraina condamnă, prin deputatul Ioan Balan, agresiunea Rusiei asupra Ucrainei



Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan
Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan

Grupul parlamentar de prietenie cu Ucraina din Parlamentul României condamnă cu tărie agresiunea armată a Federației Ruse asupra Ucrainei, declanșată în dimineața zilei de 24 februarie, care a provocat deja numeroase victime, inclusiv, în rândul civililor. Anunțul a fost făcut de președintele acestui grup de prietenie, deputatul PNL de Suceava Ioan Balan, care a precizat că ceea ce se întâmplă zilele acestea în Ucraina vecină reprezintă încălcări grave ale dreptului și angajamentelor internaționale, ale suveranității și integrității teritoriale ale acestei țări, respectiv ale inviolabilității frontierelor sale.
„Respingem hotărât acest comportament iresponsabil, precum și modul complet ilegal de recurgere la violență armată masivă, ales de Federația Rusă. În acest context extrem de tensionat, reiterăm susținerea față de suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, în cadrul frontierelor recunoscute la nivel internațional, și dorim să transmitem un puternic mesaj de continuare a menținerii unității în condamnarea și sancționarea fermă a acestei agresiuni”, a transmis Ioan Balan în numele Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina din Parlamentul României.
Deputatul PNL de Suceava a adăugat că în aceste momente dramatice pentru Ucraina, membrii acestui grup apreciază că solidaritatea, inclusiv în ceea ce privește asistența și sprijinul umanitar, este absolut necesară. „Suntem alături de cetățenii ucraineni, precum și de românii care trăiesc acolo, care sunt, cu toții, greu încercați”, a mai spus Ioan Balan.



Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”
Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”