Liga a IV-a

Grupările din Bădeuți și Todirești, amenințate cu retrogradarea

Aurel Daicu le-a dat ultimatum celor din Bădeuți și Todirești
Aurel Daicu le-a dat ultimatum celor din Bădeuți și Todirești

Președintele Asociației Județene de Fotbal Suceava, Aurel Daicu, a anunțat că formațiile Bucovina Bădeuți și Avântul Todirești nu întrunesc până în acest moment condițiile de participare în viitorul sezon al Ligii a IV-a și sunt amenințate cu excluderea din campionat. „Grupările din Bădeuți și Todirești au termen până luni, 4 august, să-și pună la punct bazele sportive și să achite datoriile acumulate față de AJF Suceava în sezonul precedent. În caz contrar, cele două formații vor fi retrogradate în eșalonul imediat inferior, locurile lor din Liga a IV-a urmând să fie redistribuite conform regulamentelor în vigoare”, a declarat Aurel Daicu.
În eventualitatea în care se va ajunge la această decizie extremă, Viitorul Liteni și Flacăra Roșie Udești, cele două retrogradate la finalul ediție trecute de campionat, au șanse foarte mari să evolueze și pe viitor în Liga a IV-a. Asta desigur, dacă întrunesc condițiile de participare impuse de Asociația Județeană de Fotbal.

Recomandări

Eșec în negocierile dintre conducerile cluburilor Cetatea Suceava și Șoimii Gura Humorului pentru formarea unei singure echipe

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și a marelui premiu de 100.000 euro ale competiției „Vocea României”

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”
Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”

Cel mai bun marcator al Ligii a IV-a nu putea proveni decât de la echipa cu media de 4,6 goluri înscrise per meci