Vineri și sâmbătă se vor juca meciurile primei etape din ediția de campionat 2019-2020 a Ligii a III-a. Dintre echipele sucevene, prima care va intra în competiție este Șomuz Fălticeni. Gruparea antrenată de Daniel Stoica va debuta în competiție astăzi, cu începere de la ora 18.00, pe terenul nou promovatei CSM Bacău. După ce în sezonul precedent au trăit cu emoțiile retrogradării până în ultima etapă, fălticenenii își propun un parcurs mult mai consistent, care să-i scutească de eventualele bătăi de cap în privința menținerii în eșalonul al treilea. Spre deosebire de campionatul trecut, echipa fălticeneană a efectuat o pregătire de vară mai bună, înregistrând rezultate decente în cadrul partidelor de pregătire din intersezon, după cum urmează: 3-2 cu LPS Suceava, 1-1 cu Amicii Bruxelles, 1-2 cu Ceahlăul Piatra Neamț, 2-2 și 1-1 cu Bucovina Rădăuți, 1-0 cu Șomuzul Preutești și 0-2 cu Ozana Târgu Neamț.
Mai mult, și lotul de jucători pare întărit numeric și valoric, având în componență și cinci fotbaliști camerunezi. Dar iată cum se prezintă componența lotului de jucători pe care se va baza antrenorul Daniel Stoica în viitoarea ediție de campionat: Cătălin Pascal, Andrei Pascal – portari, Florin Chiseliță, Radu Marinescu, Franck Toukam, Ciprian Plăcintă, Christ Afalna, Ionel Zamă, Wilfred Njindja, Eduard Julei, Andrei Mateciuc, Franck Tcassem, Alin Priboi, Alexandru Baciu, Alexandru Murărașu, Alexander Song, Paul Ionescu, Gabriel Iorga și Cosmin Topală – jucători de câmp.
Programul primei etape în Seria I a Ligii a III-a:
Vineri, 23 august
FC Botoșani 2 – Aerostar Bacău
FC Ozana Târgu Neamț – CSM Focșani
CSM Bacău – Șomuz Fălticeni
Sâmbătă, 24 august
CSM Ceahlăul Piatra Neamț – Știința Miroslava
CSM Pașcani – SC Oțelul Galați
CS Universitatea Dunărea de Jos Galați – KSE Târgu Secuiesc
Foresta Suceava – Sporting Liești
Hușana Huși – Bucovina Rădăuți
Fotbal
Gruparea Șomuz Fălticeni e pregătită pentru startul unei noi ediții a Ligii a III-a
