Procesul în care au fost judecați fălticeneanul Daniel Ștefan Blanaru, zis „Blană”, și membrii grupării pe care acesta o coordona s-a încheiat cum nu se putea mai bine pentru toți indivizii. Pedepsele pronunțate de Tribunalul Suceava au fost reduse semnificativ la Curtea de Apel, iar în unele cazuri inculpații au scăpat de închisoare ca urmare a intervenirii prescripției speciale. Soluția de ieri este definitivă și nu mai poate fi contestată la o altă instanță.
„Blană” a fost condamnat la câte 3 ani de închisoare pentru două infracțiuni de trafic de persoane și o infracțiune de trafic de minori, ultima fiind grațiată prin Noul Cod de Procedură Penală, respectiv 2 ani de închisoare pentru constituire a unui grup infracțional organizat. În final, „Blană” va avea de executat 4 ani de închisoare, în loc de 7 ani, cât primise din partea magistraților de la Tribunalul Suceava.
O reducere de pedeapsă va avea și Ciprian Iordache Lupu, zis „Pică”. Tribunalul Suceava îl condamnase la 5 ani de închisoare, dar în urma apelului, „Pică” va sta după gratii 4 ani și 8 luni.
Florinel Mantu, zis „Para”, cel de-al doilea locotenent al lui „Blană”, va beneficia de o reduce și mai consistentă a pedepsei, de la 5 ani la 3 ani și 8 luni, în timp ce Constantin Anghelescu, zis „Pif”, al treilea locotenent al șefului grupării, are de executat 2 ani de închisoare în loc de 5 ani, cât a decis Tribunalul Suceava în prima fază.
Călin Iulian Boca va sta și el la închisoare mult mai puțin decât s-a stabilit inițial. În total, Boca are de executat 2 ani și o lună de închisoare, față de 5 ani.
Alte patru persoane judecate în acest dosar, Daniel Palamaru, Marius Subțire, Florin Ailincăi și Alin Jilavu, au scăpat basma curată, și asta pentru că infracțiunile pentru care au fost trimise în judecată au fost schimbate conform Noului Cod de Procedură Penală, iar rezultatul a fost intervenirea prescripției speciale.
Față de al zecelea inculpat trimis în judecată în acest dosar, Constantin Bălău, zis „Bighidiu”, procesul a încetat deoarece persoana în cauză a decedat.
Gruparea a început să funcționeze din 2003
Gruparea a prins rădăcini în 2003, pe raza municipiului Fălticeni, și inițial avea ca scop racolarea și transportul în Germania și Austria de tineri și minori, originari din județele Suceava, Vrancea și Satu Mare, în vederea exploatării lor prin săvârșirea de furturi și tâlhării.
„Acești tineri și minori, denumiți «producători», mulți dintre ei fiind în situație de abandon școlar și provenind din familii dezorganizate, erau convinși să accepte să plece în străinătate, promițându-li-se asigurarea unor locuri de muncă în diverse domenii și, deci, posibilitatea de a câștiga bani. Liderii grupului se ocupau de organizarea plecărilor «producătorilor» prin susținerea cheltuielilor legate de deplasare, antamarea locurilor de cazare și obținerea de documente de identitate falsificate. Această activitate infracțională desfășurată în principal pe relația externă a generat obținerea unor sume mari de valută și a unor cantități mari de bunuri provenite din furturi și tâlhării (bijuterii, produse electronice, articole de îmbrăcăminte, produse cosmetice ș.a.), care au fost comercializate la negru în țară”, se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată a grupării conduse de „Blană”.
Pentru că banii de la „producători” se lăsau așteptați, membrii grupului au trecut și la alte activități, în special diferite modalități de șantaj (extorcări, taxe de protecție și recuperări).
„Blană”, liderul de necontestat al grupării
În toată perioada în care a activat, gruparea a căpătat notorietate în Fălticeni, și chiar dacă acționa de cele mai multe ori cu violență, organele statului au preferat să stea cu mâinile în sân.
În rechizitoriul întocmit de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava se arată: „Deosebit de relevantă pentru preocupările pe linia săvârșirii infracțiunilor de șantaj ale inculpatului Blanaru Daniel Ștefan, zis «Blană», este fapta de acest gen săvârșită de cel în cauză la data de 5 noiembrie 2000 împreună cu un alt infractor notoriu din municipiul Fălticeni, Călușeru Gheorghe, zis «Călu», faptă pentru care au fost trimiși în judecată și au fost condamnați definitiv și irevocabil la pedeapsa închisorii. Preocupările infracționale ale inculpatului Blanaru Daniel Ștefan, zis «Blană», pe linia acțiunilor de șantaj prin modalitățile moderne de extorcări, «taxe de protecție»și «recuperări» sunt cele mai timpurii dintre toți membrii grupului, așa cum o demonstrează faptele comise împreună cu numitul Călușeru Gheorghe, zis «Călu». Acest aspect conduce la concluzia că inculpatul Blanaru Daniel Ștefan, zis «Blană», este cel care a imprimat întregului grup infracțional organizat orientarea către astfel de acțiuni. În acest sens, este relevantă discuția telefonică pe care o poartă cu numitul Călușeru Gheorghe, zis «Călu», la data de 16 iunie 2004, când plănuiește represaliile ce trebuiau administrate uneia dintre victime, «dar cu cagule, nu altfel»”.
Pentru modul în care a reușit să se impună, „Blană” a fost recunoscut unanim ca lider al grupului.
„Pică”, „Para” și cu „Pif”, locotenenții lui „Blană”
Anchetatorii au stabilit și care erau locotenenții lui „Blană”. Este vorba de Iordache Ciprian Lupu, zis „Pică”, Florinel Mantu, zis „Para”, și Constantin Anghelescu, zis „Pif”, care au participat la săvârșirea celor mai multe infracțiuni de șantaj.
Tot din anchetă s-a stabilit că Alin Jilavu și Marius Subțire, zis „Macio”, au avut rolul de principali executanți sau „săgeți”.
Celelalte persoane trimise în judecată au avut un rol mai mic, iar unii dintre ei au participat la comiterea unui număr scăzut de fapte penale.
Proces la final
Gruparea lui „Blană” poate jubila: pedepse reduse sau procese încheiate pentru că a intervenit prescripția
