Soluție

Gruparea lui „Blană” de la Fălticeni, trimisă la pușcărie om cu om



După mai bine de patru ani de procese, judecătorii de la Tribunalul Suceava au dat sentința în dosarul care privește gașca lui „Blană” de la Fălticeni. În total, au fost trimiși în judecată zece indivizi, dintre care nouă au fost condamnați la pedepse cu executare, în timp ce față de Constantin Bălău, zis „Bighidiu”, procesul a încetat deoarece persoana în cauză a decedat.
Gama infracțiunilor pentru care au fost judecați și condamnați cei nouă fălticeneni este foarte variată și pleacă de la trafic de minori și trafic de persoane, până la șantaj, tâlhărie, înșelăciune sau furt calificat, pentru toate persoanele fiind reținută și infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat.
Pedeapsa cea mai grea a primit-o Daniel Ștefan Blanaru, zis „Blană”, de 33 de ani. Acesta a fost condamnat la 5 ani de închisoare, dar magistrații au constatat că mai avea o altă condamnare cu suspendare dictată de Judecătoria Fălticeni. În aceste condiții, a fost revocată condamnarea anterioară, iar în final „Blană” trebuie să stea la pușcărie timp de 7 ani.
În rest, toți ceilalți opt indivizi au primit câte 5 ani de închisoare cu executare. Este vorba de Ciprian Iordache Lupu, zis „Pică”, de 30 de ani, Florinel Mantu, zis „Para”, de 45 de ani, Constantin Anghelescu, zis „Pif”, de 42 de ani, Daniel Palamaru, de 32 de ani, Călin Iulian Boca, de 32 de ani, Marius Subțire, de 33 de ani, Florin Ailincăi, de 41 de ani, și Alin Jilavu, de 31 de ani.
Trebuie spus că aceste pedepse nu sunt definitive și pot fi atacate la instanțele superioare.
Gruparea a început să funcționeze din 2003
Gruparea a prins rădăcini în 2003, pe raza municipiului Fălticeni, și inițial avea ca scop racolarea și transportul în Germania și Austria de tineri și minori, originari din județele Suceava, Vrancea și Satu Mare, în vederea exploatării lor prin săvârșirea de furturi și tâlhării.
„Acești tineri și minori, denumiți «producători», mulți dintre ei fiind în situație de abandon școlar și provenind din familii dezorganizate, erau convinși să accepte să plece în străinătate, promițându-li-se asigurarea unor locuri de muncă în diverse domenii și, deci, posibilitatea de a câștiga bani. Liderii grupului se ocupau de organizarea plecărilor «producătorilor» prin susținerea cheltuielilor legate de deplasare, antamarea locurilor de cazare și obținerea de documente de identitate falsificate. Această activitate infracțională desfășurată în principal pe relația externă a generat obținerea unor sume mari de valută și a unor cantități mari de bunuri provenite din furturi și tâlhării (bijuterii, produse electronice, articole de îmbrăcăminte, produse cosmetice ș.a.), care au fost comercializate la negru în țară”, se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată a grupării conduse de „Blană”.
Pentru că banii de la „producători” se lăsau așteptați, membrii grupului au trecut și la alte activități, în special diferite modalități de șantaj (extorcări, taxe de protecție și recuperări).
„Blană”, liderul de necontestat al grupării
În toată perioada în care a activat, gruparea a căpătat notorietate în Fălticeni, și chiar dacă acționa de cele mai multe ori cu violență, organele statului au preferat să stea cu mâinile în sân.
În rechizitoriul întocmit de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava se arată: „Deosebit de relevantă pentru preocupările pe linia săvârșirii infracțiunilor de șantaj ale inculpatului Blanaru Daniel Ștefan, zis «Blană»,este fapta de acest gen săvârșită de cel în cauză la data de 5 noiembrie 2000 împreună cu un alt infractor notoriu din municipiul Fălticeni, Călușeru Gheorghe, zis «Călu», faptă pentru care au fost trimiși în judecată și au fost condamnați definitiv și irevocabil la pedeapsa închisorii. Preocupările infracționale ale inculpatului Blanaru Daniel Ștefan, zis «Blană»,pe linia acțiunilor de șantaj prin modalitățile moderne de extorcări, «taxe de protecție»și «recuperări»sunt cele mai timpurii dintre toți membrii grupului, așa cum o demonstrează faptele comise împreună cu numitul Călușeru Gheoghe, zis «Călu».Acest aspect conduce la concluzia că inculpatul Blanaru Daniel Ștefan, zis «Blană», este cel care a imprimat întregului grup infracțional organizat orientarea către astfel de acțiuni. În acest sens, este relevantă discuția telefonică pe care o poartă cu numitul Călușeru Gheorghe, zis «Călu»,la data de 16 iunie 2004, când plănuiește represaliile ce trebuiau administrate uneia dintre victime, «dar cu cagule, nu altfel»”.
Pentru modul în care a reușit să se impună, „Blană” a fost recunoscut unanim ca lider al grupului.
„Pică”, „Para” și cu „Pif”, locotenenții lui „Blană”
Anchetatorii au stabilit și care erau locotenenții lui „Blană”. Este vorba de Iordache Ciprian Lupu, zis „Pică”, Florinel Mantu, zis „Para”, și Constantin Anghelescu, zis „Pif”, care au participat la săvârșirea celor mai multe infracțiuni de șantaj.
Tot din anchetă s-a stabilit că Alin Jilavu și Marius Subțire, zis „Macio”, au avut rolul de principali executanți sau „săgeți”.
Celelalte persoane trimise în judecată au avut un rol mai mic, iar unii dintre ei au participat la comiterea unui număr scăzut de fapte penale.



Recomandări

Fugarul Alexandru Huțuleac, zis „Duțu”, a anunțat că se predă în Pasul Palma. La întâlnire nu a venit nici el, nici polițiștii

Fugarul Alexandru Huțuleac, zis ”Duțu”, a anunțat că se predă în Pasul Palma. La întâlnire nu a venit nici el, nici polițiștii