Polițiștii care vor să se autosuspende din funcție pe o perioadă de doi – trei ani trebuie să-și depună rapoartele până în 15 iunie, a declarat liderul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), Marin Gruia, după discuția cu ministrul Traian Igaș.
Marin Gruia a spus că, în urma discuției de la sediul MAI, s-a stabilit ca soluțiile pentru evitarea disponibilizării a 10.000 de angajați să fie analizate de un grup de lucru format din sindicaliști și specialiști ai ministerului, care se va întruni marți.
Potrivit liderului SNPPC, Traian Igaș a promis că, vineri sau sâmbătă, se va întâlni cu premierul Emil Boc pentru a analiza posibilitatea emiterii unei ordonanțe de urgență care să cuprindă cele trei soluții asupra cărora s-a căzut de acord.
Actul normativ ar conține criteriile privind pensionarea celor care îndeplinesc condițiile cu amendamentul că drepturile compensatorii ar urma să fie acordate în următorii trei ani din cauza lipsei de fonduri.
Totodată, până în 15 iunie polițiștii care vor să se autosuspende trebuie să-și depună rapoartele, acestea urmând să fie analizate pe structuri inclusiv la inspectoratele județene.
A treia propunere este ca absolvenții școlilor de poliție, care încă sunt sub contract, să fie exonerați de la plata taxei de școlarizare.
Potrivit lui Gruia, ministrul Igaș ar urma să confirme săptămâna viitoare dacă premierul Emil Boc este de acord cu aceste măsuri.
La rândul său, vicepreședintele Corpului Național al Polițiștilor, Constantin Asofronie, a precizat că în cadrul ședinței de la MAI s-a discutat numai despre plecări voluntare și că în situația în care nu se ajunge la un număr suficient de angajați care să plece de bunăvoie din sistem se vor organiza concursuri pe posturile rămase pentru a se face o selecție.
Asofronie a precizat că, totuși, structurile ministerului nu trebuie să rămână nefuncționale în urma acestor reduceri de personal.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru, a declarat că ministrul Igaș a convenit că se pot rezolva problemele de personal din minister și a subliniat necesitatea constituirii grupului de lucru.
Militaru a precizat că grupul de lucru se va reuni marți la ora 10.00 pentru a analiza măsurile care vor fi luate.