Deputatul Mircea Grosaru, membru în Biroul Permanent Județean Interimar al PNL Suceava, consideră că senatorul PNL Tiberiu Prodan este reprezentantul opoziției care mai există în filiala județeană față de noua conducere. Grosaru a precizat că la ultima ședință a BPJ, Tiberiu Prodan a votat împotriva tuturor deciziilor care au fost luate de membrii acestei structuri de conducere. Deputatul s-a arătat deranjat de o solicitare a senatorului Prodan, care i-a cerut să depună adeziunea la PNL Suceava, prin care să se definitiveze revenirea lui în rândul liberalilor.
„Acest lucru este împotriva statutului. Și îmi pare rău că dumnealui, din 1990 încoace, nu a învățat statutul partidului. I-am dat să citească statutul și poate cu ocazia asta și-l însușește. El a spus că cererea aceasta a fost făcută la solicitarea secretarului general și al prim-vicepreședintelui PNL. L-am întrebat de ce nu mi-au cerut mie direct acest lucru, și dacă dumnealui este avocatul lor, să-mi prezinte o împuternicire”, a spus Grosaru.
El a adăugat că în opinia sa, solicitarea lui Tiberiu Prodan este o rămășită a vechilor concepții despre cum ar trebui să se lucreze în cadrul PNL Suceava și a unor membri „care încet-încet o să înceapă să se elimine singuri”. Mircea Grosaru a precizat că în momentul de față Tiberiu Prodan și-ar dori să revină la conducerea PNL Suceava, cu toate că nu este simpatizat de conducerea centrală a liberalilor. El a arătat că acest lucru este demonstrat și de faptul că președinte interimar al PNL Suceava a fost numit Alexandru Băișanu și nu Tiberiu Prodan.
„Se vede că domnul senator Prodan își dorește să revină la conducerea PNL Suceava. Noi nu avem nimic împotrivă. Să-și depună candidatura, să candideze și, dacă va fi sprijinit, va ajunge președinte. Însă avem experiența anilor trecuți când a fost președinte, și se pare că nu a fost un președinte foarte reușit”, consideră deputatul Grosaru. Mai mult, el a contestat și performanțele electorale obținute de Tiberiu Prodan, precizând că dacă acestea erau bune, cu siguranță ar fi fost solicitat să treacă la alte formațiuni politice.
Prodan spune că Mircea Grosaru nu este membru al PNL
În replică, senatorul Tiberiu Prodan a precizat că declarațiile lui Mircea Grosaru nu au nici o relevanță, în condițiile în care acesta nu este membru PNL. „Declarațiile lui nu au nici o relevanță și nici nu mă interesează. El este reprezentantul comunității italienilor. Și nu vreau să intru într-o dispută cu un om care îmi este inferior ca persoană și care nici măcar nu este membru PNL”, a declarat Prodan.