Între zidurile seculare ale Mănăstirii Neamț își dorm somnul de veci nenumărate persoane importante, slujitori ai Bisericii, dar și laici cu o viață aleasă, atât în Biserica „Înălțarea Domnului”, cât și în cea cu hramul „Ioan Bogoslovul”. Mănăstirea Neamț deține cea mai mare gropniță din țară, în care odihnesc întru Domnul peste 550 de slujitori ai mănăstirii.
Departe de agitația vieții de zi cu zi, într-un loc ce pare rupt din Grădina Raiului, se nevoiesc monahii secularei Mănăstiri a Neamțului, care își primesc zilnic cu brațele și inima deschisă sutele de pelerini ce pășesc pragul acesteia.
Încărcată din plin de viață duhovnicească aleasă, frumos împletită cu istoria și intensa viață culturală, „Ierusalimul Ortodoxiei Române”, cum mai este numită Mănăstirea Neamț, a adunat în jurul ei milioane de pelerini de-a lungul veacurilor, ce au mulțumit și s-au rugat lui Dumnezeu alături de viețuitorii sfântului lăcaș pentru binefacerile făcute.
Dar nu doar istoria și viața duhovnicească aleasă ce arde necontenit în candela aprinsă de Cuviosul Paisie Velicicovschi atrag pelerinii, ci și vestigiile istorice, dovezi ale îndelungatei viețuiri monastice. Printre acestea, deși pare surprinzător, și cimitirul mănăstirii, unde își dorm somnul de veci adormiții întru Domnul, viețuitori ai mănăstirii, și celebra gropniță de sub Biserica „Sfântul Ioan Bogoslovul”.
Grobnița este așezată sub Biserica „Sfântul Ioan Evanghelistul” (sau Bogoslovul) din cimitirul mănăstirii, câțiva metri mai în vale de zidurile înconjurătoare ale lăcașului monastic.
Până în urmă cu aproape 70 de ani, monahii erau dezgropați la 7 ani după ce plecau la Domnul, iar rămășițele pământești se puneau în cripta de sub biserică, pentru veșnica lor pomenire.
Aici, într-un subsol dreptunghiular, cu boltă pe toată lungimea bisericii, în niște orificii semiovale săpate în perete erau așezate rămășițele celor ce s-au nevoit în sfântul lăcaș de cult, într-o atmosferă tainică creată de lumina discretă ce pătrunde prin cele opt ferestre mici și de candelele ce ard pe masa din mijlocul încăperii.
Potrivit arhimandritului Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, dezgropămintea este o tradiție veche, ce datează din primele veacuri creștine. „Tradiția era că monahul, la șapte ani după ce era înmormântat, se dezhuma, iar osemintele se așezau într-o criptă, sau gropniță, cum o numim noi. Atunci când un călugăr murea, se făcea slujba de Înmormântare, iar alături de el se punea o cărămidă pe care era trecut numele, data când s-a născut și când a murit, precum și ascultarea pe care a avut-o. După șapte ani, osemintele erau dezgropate, se făceau slujbele de pomenire și de dezlegare a păcatelor, citite de duhovnici, apoi osemintele erau curățate și așezate în criptă, de obicei craniul într-o parte, iar restul osemintelor în altă parte”, ne-a explicat părintele stareț.
Practica dezhumării a fost păstrată însă doar până în anul 1945, când regimul comunist a interzis ca mormintele să mai fie deschise, iar osemintele să fie așezate în criptă, motivul acestei dispoziții fiind răspândirea eventualelor boli de care au suferit cei adormiți. „Cel mai vechi craniu care există în gropnița mănăstirii de la noi este din secolul al XVII-lea, însă cel mai nou nu știm care este, deoarece, începând cu anul 1945, a fost interzisă această practică de regimul comunist”, a mai explicat părintele stareț. Între craniile expuse în osuar se află și cel al tinerei Calipso – „cu șalul negru”, amintită în versurile lui Pușkin și descrisă de C. Negruzzi. Tot în aceeași gropniță se află și piatra de mormânt a mitropolitului Visarion Puiu, trecut la Domnul în 1964.
Mănăstirea Neamț, necropolă
Mănăstirea Neamț este o adevărată necropolă în totalitatea ei, rămășițe pământești ale monahilor, stareților, ierarhilor sau sfetnicilor voievodali găsindu-se și în biserica mare din incinta mănăstirii. Atât slujitori ai Bisericii, cât și importante persoane din laicatul ortodox ce au avut o contribuție importantă în viața Bisericii au fost așezate cu mare cinste spre veșnica odihnă în interiorul mănăstirii.
În pridvor se găsește lespedea funerară a Mitropolitului Teoctist al II-lea, care a sfințit biserica în anul 1497, și lespedea lui Micotă, pârcălab de Neamț, care a murit în anul 1495. Tot în această încăpere se află mormântul mitropolitului Calinic Miclescu, precum și osemintele mitropolitului Sofronie Miclescu și ale unor episcopi și stareți.
În pronaos se află mormântul episcopului Pavel al Romanului (1632) și ale unor schimonahi, iar în încăperea mormintelor, mormântul lui Ștefan Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun (1447), și al vestitului stareț Paisie Velicicovschi (1794), recunoscut pentru suflul nou pe care l-a adus monahismului românesc.
Cel mai mare osuar din țară
Mănăstirea Neamț deține cel mai mare osuar din țară, aici fiind adăpostite rămășițele pământești ale mai bine de 550 de monahi. „Gropnițe sau osuare mai au și alte mănăstiri din țară, însă nu de aceeași mărime. Gropnițele erau întâlnite de obicei la ctitoriile domnești, unde erau înmormântați ctitorii”, după cum ne-a explicat părintele conferențiar dr. Ion Vicovan, profesor de Istoria Bisericii Ortodoxe Române la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași și prodecan al aceleiași instituții.
Potrivit acestuia, gropnițe sau osuare mai sunt întâlnite și la Putna, ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, Probota, ctitorie a lui Petru Rareș, sau Slatina, ctitorie a lui Alexandru Lăpușneanu.
După cum ne-a spus părintele Benedict, gropnițe impresionante există în Sinai, unde sunt așezate mii de cranii în criptele mănăstirilor.
(Silviu DASCĂLU)
