Pavelele uzate au devenit cel mai de seamă aliat al municipalității sucevene în lupta cu gropile de pe străzi, în condițiile în care iarna nu permite plombarea acestora sau turnarea de covoare asfaltice.
Pentru a limita cât de cât efectul dezastruos al gerului, zăpezii topite și iar înghețate, care a făcut ca mai toate străzile Sucevei să fie pline de gropi apărute peste noapte, unele noi, altele rămase în urma distrugerii plombelor de asfalt turnate anii trecuți, municipalitatea a declanșat o nouă campanie de reparații stradale cu pavele uzate.
Astfel, după ce la ședința de luni dimineață primarul Ion Lungu le-a cerut angajaților din biroul Străzi să facă o listă de priorități la reparații și să ia măsuri urgente, trei echipe de la Direcția Domeniului Public s-au apucat de treabă, în primul rând pe arterele principale.
Pentru ca circulația rutieră, și așa destul de greoaie în timpul zilei, să nu fie stânjenită și mai mult, cele trei echipe au lucrat în timpul nopții, la fel cum o vor face cel puțin toată săptămâna.
Astfel, dacă în noaptea de luni spre marți s-a lucrat pe strada 22 Decembrie, în restul nopților vor avea de montat pavele în gropile de pe podul Ițcani, de pe pasajul rutier de la Ițcani, pe bulevardul Sofia Vicoveanca, strada Universității, Calea Unirii, strada Gheorghe Doja și calea Burdujeni.