Străzi închise

Gropi de aproape șapte metri adâncime pentru înlocuirea conductelor de canalizare de la intrarea în Obcini

Strada Corneliu Coposu este închisă circulației rutiere de săptămâna trecută, de joi, din cauza unor lucrări de înlocuire a vechilor conducte de canalizare

O stradă intens circulată din Suceava, Corneliu Coposu, este închisă circulației rutiere de săptămâna trecută, de joi, din cauza unor lucrări de înlocuire a vechilor conducte de canalizare.
Ieri a fost montat abia primul tronson al noii conducte, lucrarea, chiar de nu are mare amploare, dovedindu-se foarte dificilă.
Pe de o parte, săpăturile s-au dovedit a fi mai greu de făcut decât se preconiza, betonul cu o grosime de 40 de centimetri dându-le bătăi de cap nu doar constructorilor, ci și locuitorilor din zonă, care au avut de îndurat la final de săptămână zgomotul utilajului de spargere a străzii.
De ieri, strada pe care circulau zi de zi autobuzele TPL de pe liniile 2, 4 și 5 este brăzdată de un șanț imens, cu o adâncime de aproape 7 metri – cam cât ar fi trei oameni cățărați unul peste celălalt, fără a li se vedea capul din groapă.
Aceasta este cam cea mai mare adâncime la care s-a intervenit anul acesta, în cadrul proiectului de reabilitare și extindere a rețelelor de apă-canal, dar nu cea mai mare de până acum din Suceava.
Recordul de adâncime pentru canalizările înlocuite este deținut de lucrările făcute în Centru, în zona parcărilor subterane, unde săpăturile au ajuns cam la 8 metri adâncime, în vreme ce pe strada Alexandru cel Bun, unde s-a lucrat acum trei ani, au fost cam de 7 metri adâncime.
„Chiar de avem de intervenit doar pe o distanță de 35 de metri, lucrarea este destul de grea. Abia sâmbătă am reușit să terminăm de spart betonul gros, cu piconul, pe întreaga porțiune pe care o avem de săpat. Dar de acum sperăm să înaintăm mai rapid, pentru că nu mai avem de spart, ci doar de săpat, de montat noile conducte și de astupat”, a spus Cristi Munteanu, reprezentantul Pfeiffer, care vrea să finalizeze lucrarea săptămâna aceasta.
De miercuri, o lucrare similară începe și pe strada Luceafărului, din George Enescu, unde circulația rutieră va fi de asemeni oprită, timp de aproximativ o săptămână.
În Zamca, pe strada Narciselor, unde s-a lucrat de asemeni la adâncime foarte mare, șanțul a fost deja astupat, urmând ca până vineri să fie turnat și un strat de beton, pentru refacerea străzii.

Gropi de aproape 7 metri pentru înlocuirea conductelor de canalizare de la intrare în Obcini
Gropi de aproape 7 metri pentru înlocuirea conductelor de canalizare de la intrare în Obcini
Gropi de aproape șapte metri adâncime pentru înlocuirea conductelor de canalizare de la intrarea în Obcini
Gropi de aproape șapte metri adâncime pentru înlocuirea conductelor de canalizare de la intrarea în Obcini
Strada Corneliu Coposu este închisă circulației rutiere de săptămâna trecută, de joi, din cauza unor lucrări de înlocuire a vechilor conducte de canalizare
Strada Corneliu Coposu este închisă circulației rutiere de săptămâna trecută, de joi, din cauza unor lucrări de înlocuire a vechilor conducte de canalizare

Recomandări

Deșeurile de beton și asfalt, cauza distrugerii conductei de canalizare de pe artera principală, spune ACET, care reface „filmul” evenimentelor

Deșeurile de beton și asfalt care blocau canalul colector de sub principala artera de circulație a Sucevei