Sursă de poluare

Groapa de zgură de la Termica va fi astupată cu pământ



Depozitul de zgură de la Termica, considerat de autoritățile locale una din cauzele principale ale valorilor ridicate de poluare cu pulberi în suspensie, în special în zona Burdujeni, va fi închis.
Pentru a neutraliza miile de tone de zgură și cenușă rezultate în urma arderilor cărbunelui, groapa de zgură va trebui să fie acoperită cu un strat gros de pământ.
Tocmai de aceea, de acum înainte, toate firmele de construcții care efectuează lucrări în municipiul Suceava, dar în special cele care au contracte cu Primăria Suceava, vor fi obligate să ducă la Termica pământul rezultat din săpături, pentru ca acesta să fie folosit la acoperirea gropii de zgură.
Primele firme informate despre obligativitatea transportării pământului la Termica au fost cele care lucrează pe ISPA, în timpul comandamentului de ieri dimineață:
“O problemă care a apărut și care îi privește pe toți constructorii este cea a nivelurilor ridicate de pulberi în suspensie înregistrate în Suceava.
Am avut ieri (n.r. – luni) o discuție cu Garda de Mediu, cu Agenția de Protecție a Mediului, vor veni să vă controleze și vă vor amenda dacă va fi cazul. O sursă de poluare o constituie organizarea defectuoasă pe care o aveți pe șantiere, faptul că nu organizați cum trebuie șantierele, că nu spălați roțile la mașini și multe altele.
Cât privește surplusul de pământ pe care îl aveți, am discutat cu cei de la Termica, avem o groapă de zgură care trebuie umplută cu pământ și tot ce mai este de săpat de acum înainte vom căra acolo.
Depozitul de zgură trebuie închis pentru că și el este una dintre sursele de poluare cu praf în suspensie. Nu mai duceți aiurea pământul pe toate ogoarele, chiar dacă aveți solicitări sau acordul proprietarilor”, le-a transmis Lungu reprezentanților firmelor de construcții.
De aceleași condiții a fost înștiințată ieri și firma General Construct, care efectuează lucrările de realizare a primelor parcări subterane din Suceava și are de excavat cantități mari de pământ din zona centrală.
Directorul tehnic al General Construct, Doru Gheață, a întrebat dacă acum se va face excepție de la restricțiile de tonaj impuse la traversarea podului de la Bazar, dar primarul Ion Lungu s-a opus categoric, pentru a nu fi “șubrezit” podul care va mai avea de înfruntat și alte inundații de genul celor de astă vară, când a început să se lase.
Directorul societății de termoficare a Sucevei, Silviu Gemănari, a precizat că pentru închiderea gropii de zgură, care este organizată pe mai multe compartimente, pe o suprafață de aproape 15 hectare, sunt necesari peste 70.000 de metri cubi de pământ.