Investiție

Groapa de gunoi ecologică de la Moara va costa 6,3 milioane de euro

Gheorghe Flutur: „Suntem constrânși de faptul că aproape toate gropile de gunoi din Suceava sunt închise”
Gheorghe Flutur: „Suntem constrânși de faptul că aproape toate gropile de gunoi din Suceava sunt închise”

Consiliul Județean demarează procedurile privind construcția gropii de gunoi ecologice de la Moara, obiectiv extrem de important care va deservi localitățile din zona de șes a județului. Deliberativul județean va aproba în ședința de astăzi indicatorii tehnico economici pentru groapa ecologică de la Moara, investiție estimată la 6,3 milioane de euro.
Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a declarat că termenul de execuție a obiectivului a fost scurtat la șase luni, fiind o situație de urgență.
„Suntem constrânși de faptul că aproape toate gropile de gunoi din Suceava sunt închise, plus că la anul, în iulie, expiră și termenul de funcționare a gropii de la Fălticeni, și atunci municipiile Suceava și Fălticeni sunt într-o situație foarte delicată. De aceea încercăm să grăbim construcția acestui obiectiv. Aprobăm indicatorii și intrăm în linie dreaptă”, a spus Flutur.
Groapa ecologică de gunoi de la Moara va beneficia de finanțare externă, însă, până la alocarea fondurilor structurale, Consiliul Județean va fi cel care va porni investiția. Într-o primă fază, instituția județeană alocă 500.000 de lei.
„Avem un document de la ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, care spune clar că aceste cheltuieli vor fi eligibile dacă respectăm procedurile și condițiile din Programul Operațional pe Mediu, și noi le respectăm, inclusiv ordonanța 34 pe achiziții publice”, a subliniat președintele Consiliului Județean.
Trebuie spus că la Moara se vor excava aproape 100.000 de metri cubi de teren vegetal și peste 320.000 de metri cubi de teren natural, plus că va fi amplasată o geomembrană specială din argilă de 84.000 de metri pătrați.
În județ se va mai construi încă o groapă de gunoi ecologică la Pojorîta, care ca deservi localitățile din zona de munte.

Recomandări

Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum Transfăgărășan, Transalpina sau TransRarău”

Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum TransRarău, Transalpina sau Transfăgărășan”
Șoldan: „Drumul Talienilor dintre Suceava și Neamț are potențialul să devină un traseu la fel de cunoscut și apreciat precum TransRarău, Transalpina sau Transfăgărășan”

Șoldan anunță că în pasul Stânișoara se vor construi un „Turn al Talienilor” inspirat din Columna lui Traian, o poartă tradițională și o parcare

Rîmbu vrea să recupereze la primărie parcelele private din Parcul Șipote, care înseamnă peste 8.000 de metri pătrați

Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava
Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava

Vatra Dornei lansează primul Bike Park din Nord-Estul României, o nouă atracție pentru pasionații de ciclism și aventură

Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate
Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate