GROAPA CARE A FUGIT DE ACASĂ

Pătrate, rotunde, mai mari, mai mici, gropile fac parte din universul nostru. Cosmetizate frecvent, inventariate cu grijă, gropile sunt în realitate răni deschise pe obrazul pământului.
Motiv de dispută, uneori alese ca ultima destinație, gropile au propria lor personalitate. Gropile pot fi locul de depozitare a unor comori, anonime sau nu, și mai ales cu scopul de a ascunde ceva. Nu contează ce sau pe cine ascund, toată lumea sapă câte o groapă și periodic câteva se mai și astupă. Dar numărul mediu al gropilor din natură rămâne constant. Aș vrea să pot săpa eu groapa în care sa fie aruncate toate gropile, dar probabil aș deveni cel de-al doilea tip care sapă o groapă pentru a ascunde pământul rezultat dintr-o groapă săpată anterior. Să îngropăm prostia! De ce să o îngropăm? De ce pământul în nemărginita-i milostenie să înghită și prostia? Cu ce a greșit pământul să primească toate relele lumii? Mai bine lăsăm groapa pregătită pentru prostie neacoperită. Cine știe ce surpriză găsim dimineața. Lumea se obișnuiește ușor cu gropile. Unele sunt chiar prietenoase. Te așteaptă în același loc de luni de zile și uneori devin puncte de reper. „După groapa aia mare o iei la stânga! Ca sa dai peste ce? Peste o altă groapă, probabil ! Alte gropi sunt nefericite. Nimeni nu și le revendică. Sunt pasate nemilos de la unii la alții, sunt orfane. Și nu e frumos ca unii să aibă mai multe gropi și alții să nu aibă măcar o groapă personală din care, la maturitate, să răsară o piscină, de exemplu. Fiecărui om ar trebui să-i fie repartizată câte o groapă. Asta mai ales în speranța că, vreodată, Cineva va repeta miracolul spunând: „Lazăre, ia-ți groapa ta și umblă”. Și tu Vasile, și tu Gheorghe. Și uite așa frumos arhivate, toate gropile se vor deplasa, unde altundeva decât la groapă. Fie-le țărâna ușoară!