Încă două persoane din județul Suceava au murit din cauza gripei noi, bilanțul total al deceselor prin gripă nouă înregistrate la nivelul județului nostru ajungând astfel la trei. Una dintre persoanele răpuse de virusul AH1N1 este o femeie de 36 de ani, din comuna Vicovu de Sus, care a murit într-o clinică din Iași, în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01.00. A doua persoană moartă din cauza gripei noi se pare că este un bărbat de 37 de ani, din Fălticeni, care a decedat în după-amiaza zilei de ieri, tot într-un spital din Iași, unde se afla internat de luni.
Ana Mironescu, în vârstă de 36 de ani, din satul Laura, comuna Vicovu de Sus, suferea de obezitate și se afla internată în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași încă de la începutul lunii noiembrie. Ea a fost prima persoană internată într-un spital ieșean în stare gravă după ce a fost diagnosticată cu virusul AH1N1. Înainte de a ajunge la Spitalul „Sf. Spiridon”, unde și-a dat ultima suflare, Ana Mironescu a mai trecut prin două spitale. Ea s-a internat prima oară la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticată cu insuficiență respiratorie și stare toxico-septică. După câteva zile de internare, timp în care starea de sănătate i s-a alterat vizibil, femeia a fost trimisă de către medicul infecționist care o avea în grijă la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, unde a fost diagnosticată cu gripă nouă și de unde a fost transferată la Spitalul „Sf. Spiridon” din aceeași localitate. Pe toată perioada în care a fost spitalizată în județul vecin, Ana Mironescu a respirat doar cu ajutorul aparatelor.
Ana Mironescu va fi înmormântată duminică
Decesul femeii a fost confirmat ieri de rudele acesteia, care au arătat că moartea a survenit în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01.00.
„Medicii de la Iași au spus că avea o infecție foarte puternică la plămâni și virusul AH1N1. Azi (nr. – ieri) se face necropsia, iar duminică o vom înmormânta. Avea două fetițe, una de șapte și alta de zece ani”, a menționat ieri, pentru Monitorul de Suceava, fratele femeii, Vasile Mironescu.
De precizat că medicii ieșeni nu exclud varianta ca femeia să se fi îmbolnăvit de gripă nouă în Ucraina, țară în care circulă un virus mai rezistent, care dă forme grave de boală, având în vedere că provenea dintr-o zonă aflată aproape de graniță, unde localnicii obișnuiesc să-și facă majoritatea cumpărăturilor de la Cernăuți. Ana Mironescu a susținut, însă, că în ultima perioadă nu a călătorit în Ucraina și nici în altă țară.
A doua persoană moartă din cauza gripei de tip nou se pare că este un bărbat de 37 de ani, din Fălticeni, care a decedat în după-amiaza zilei de ieri, tot într-un spital din Iași. Potrivit informațiilor pe care le deținem, bărbatul nu avea afecțiuni cronice și s-a prezentat inițial la Spitalul Municipal Fălticeni, unde a fost examinat de un internist. El a ajuns în triajul acestei unități sanitare luni, la ora 10.10, iar în urma investigațiilor a fost diagnosticat cu insuficiență respiratorie acută, viroză respiratorie și bronho-pneumonie. Din cauza problemelor grave de respirație pe care le acuza, pacientul a fost trimis la Spitalul Suceava, la Unitatea de Primire a Urgențelor, unde a ajuns în jurul orei 13.30. Medicii suceveni care l-au preluat au suspicionat o infecție cu virusul AH1N1, iar după ce l-au intubat l-au transferat la Iași, cu o ambulanță. Aici, bărbatului i s-au recoltat probe de sânge și salivă care au fost trimise spre analiză Institutului Cantacuzino din București. Decesul a survenit în cursul zilei de ieri și a fost confirmat de surse din rândul cadrelor medicale.
Încă șase cazuri de îmbolnăviri prin gripă nouă, în județ, în ultimele 24 de ore
Ministerul Sănătății a confirmat ieri, prin secretarul de stat dr. Adrian Streinu Cercel, apariția a două cazuri noi de deces prin gripă cu virusul AH1N1, dar nu a oferit și alte informații. Oficialii din MS au arătat că, în țară, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat încă 168 de cazuri noi de gripă pandemică și alte două decese, astfel că numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 3.427, iar al deceselor la cinci.
Potrivit Ministerului Sănătății, în județul Suceava, în ultimele 24 de ore au mai fost înregistrate șase cazuri de gripă nouă, pe plan local bilanțul total al îmbolnăvirilor ajungând astfel la 142. În județ, primul deces confirmat prin gripă nouă a fost înregistrat la un bărbat de 43 de ani, din Siret, care suferea de obezitate, hipertensiune arterială și diabet. Bărbatul a murit pe data de 20 noiembrie, prin stop cardio-respirator, în timp ce era transportat cu o ambulanță la Spitalul de Pneumoftiziologie Iași. Streinu-Cercel a subliniat ieri că, până în prezent, în România nu au fost înregistrate mutații ale virusului și că, din când în când, se fac teste pentru a se stabili dacă apar astfel de situații.