Capriciile vremii

Grindină și străzi inundate, după furtuna de ieri după-amiază

La Uzină, cantitatea mare de apă și canalul înfundat au făcut ca strada să devină impracticabilă

Rafalele de ploi torențiale căzute ieri după-amiază au creat probleme în municipiul Suceava, unde pompierii au intervenit în patru locații aproape simultan.
Alarma s-a dat puțin după ora 17.00, mai întâi la ieșirea din oraș spre Ipotești, la Uzină, unde cantitatea mare de apă și canalul înfundat au făcut ca strada să devină impracticabilă, două mașini rămânând blocate până la intervenția pompierilor.
O altă situație de urgență a fost înregistrată pe strada Cernăuți, unde un copac doborât de furtună a rupt un cablu de la rețeaua telefonică și apoi a căzut în drum, blocând un sens de mers. De asemenea, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență au mai intervenit la scoaterea apei dintr-un bloc inundat, pe strada Ilie Ilașcu, și în George Enescu, unde apa intrase într-un magazin.
Ca la fiecare ploaie torențială, canalizarea nu a făcut față cantității de apă căzute, circulația fiind îngreunată pe mai multe străzi din Suceava.
La nivel de județ, deși s-au înregistrat ploi torențiale însoțite și de grindină, până aseară, la închiderea ediției, nu se solicitase intervenția echipajelor ISU.
Furtuna de ieri după-amiază era așteptată în județ, pe parcursul zilei de ieri fiind emise Coduri galbene de avertizare care anunțau ploi torențiale, rafale de vânt și grindină și care vizau localitățile Bunești, Suceava, Horodniceni, Moara, Stroiești, Todirești, Arbore, Grănicești, Milișăuți, precum și Moldovița, Sucevița, Ostra și Solca.

Pompierii intervenind la desfundarea străzii, la ieșirea din oraș spre Ipotești, la Uzină

Grindina căzută în Suceava