Grijile vieții și libertatea sufletului credincios

„Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi viclean, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea? Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele? Și cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc și vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? Deci, nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar știe Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei 6, 22-33)
În Evanghelia acestei Duminici, Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că trebuie să dăm prioritate sau întâietate vieții spirituale și libertății noastre sufletești pentru a nu fi înrobiți de grijile pentru bunurile materiale.
Rugăciunea – putere eliberatoare de grijile vieții devenite robie a sufletului
Cunoaștem faptul că nu există progres duhovnicesc creștin fără rugăciune intensă și constantă. Însă ce legătură există între libertate și rugăciune? Vom cita aici cuvintele părintelui Dumitru Stăniloae referitoare la realizarea libertății prin rugăciune: „Rugăciunea este ridicarea omului mai presus de el însuși. Doar înălțându-se deasupra propriei persoane dincolo de ceea ce numim libertate discreționară, omul se sustrage determinismului naturii și morții. Doar eliberându-se de el însuși, omul devine liber cu adevărat, nefiind stăpânit de nici o patimă (…). Adevărata libertate se manifestă și se menține într-o relație de iubire curată cu altă persoană și, în ultimă instanță, cu Persoana Supremă. Căci această Persoană Supremă nu va fi niciodată stăpânită de vreo forță anume și nu va fi deci ispitită să domine pentru a nu fi dominată. În relație cu Dumnezeu, noi suntem liberi pe deplin, pentru că El, nefiind stăpânit de nimeni, nu vrea să stăpânească. Nu trebuie să-și apere libertatea stăpânind (…). Niciodată propria libertate nu poate fi asumată prin dominare. Nu există adevărată libertate în însingurare; ne adâncim și rămânem în izolare din pricina imposibilității de-a ne elibera de noi înșine (…). Doar relația cu o Persoană Supremă, a cărei libertate nu are cum să fie amenințată, îmi asigură deplin libertatea (…). Adevărata libertate dă naștere și actualizează libertatea celuilalt. Simt, în libertatea mea, libertatea celui cu care sunt în relație. Aceasta nu este nici o libertate care s-ar dezinteresa de mine, nici o libertate care ar vrea să mă domine: este o libertate care stimulează prin iubire, prin respectul (celuilalt) pentru libertatea mea și pentru persoana mea (…)”.
În Duhul Sfânt uităm atât de mult de persoana proprie, ieșim cu totul din noi înșine, încât nu mai putem distinge între lucrarea noastră și lucrarea Duhului lui Dumnezeu (cf. Romani 8, 26). În rugăciunea pe care o dăruim deplin lui Dumnezeu și El ni Se dăruiește deplin ca Tatăl fiilor Săi. Iar noi avem libertatea de fii ai lui Dumnezeu. Prin urmare, noi nu ne simțim dominați de El ca niște robi, ci suntem liberi și moștenitori ai libertății Sale, născuți din libertatea Sa și trăind în libertate.
În concluzie, vedem că adevărata libertate a creștinului se realizează în comuniunea lui cu Dumnezeu-Omul Cel liber și eliberator, cu Iisus Hristos, în Biserica Sa care adună pe oameni în iubirea Preasfintei Treimi și îi pregătește să caute prin rugăciune și faptă Împărăția lui Dumnezeu ca libertate eternă a sfinților. Grija pentru dobândirea acestei libertăți sfinte trebuie să biruiască toate celelalte griji ale vieții. Acesta este îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos din Evanghelia de azi, care este o Evanghelie a eliberării noastre sufletești de robia grijilor pentru cele materiale, spre slava lui Dumnezeu și mântuirea noastră. Amin.
(Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)