Grijile noastre

Din câte știm noi, cei care ne ocupăm cu privitul la fotbal, unii chiar de mai bine de jumătate de secol, selecționerii de echipe naționale se numesc astfel deoarece ei chiar cu asta se ocupă: cu selectarea celor mai buni fotbaliști (sau/și a celor mai în formă) în vederea partidelor sau chiar a unor întregi turnee. Ei nu se numesc antrenori, fiindcă treaba antrenorilor e nițeluș diferită, în sensul că ei îi pregătesc pe fotbaliști sub toate aspectele, inclusiv fizic, astfel încât atunci când sunt selecționați la Națională, aceștia să se afle în cea mai bună stare. Iar selecționerul îi ia cumva de-a gata, rolul său fiind de a-i face să se înțeleagă între ei (adică de a crea așa-numitele relații de joc), să se simtă în teren, să îi învețe niște combinații și niște scheme cu precădere tactice, presupus surprinzătoare pentru adversar, oricare ar fi acela. Din cantonamentul Naționalei noastre, aflăm că acolo lucrurile se prezintă oarecum diferit față de acest standard, domnul General Nea Tata Puiu preocupându-se cu precădere de latura fizică a pregătirii. Face, adică, munca de antrenor, nu de selecționer. De aici, am putea deduce fie că antrenorii nu și-au făcut treaba pe la cluburi (ceea ce e greu de crezut), fie că domnul General Nea Tata Puiu n-a priceput (ori o fi priceput în felul lui!?) cam care-i treaba lui pe acolo. Jucătorii, aflați la capătul unor sezoane grele, gata rupți de oboseală acumulată, se plâng de duritatea antrenamentelor preponderent fizice. Cât privește tacticile și presupusele surprize, ne-am lămurit aproape definitiv în meciul cu alde Congo. Surprinzător pentru africani cred că a fost doar modul absolut ridicol în care jucau cei mai mulți dintre obosiții noștri. Care, pe lângă că îi încurca rău mingea, e clar că nici nu se țineau prea bine pe picioare, ca rezultat al antrenamentelor, cred eu. Dacă adăugăm și „criza banderolei” (bă, voi sunteți complet tâmpiți sau vă prefaceți atât de bine!? Ce morții și răniții ei de cârpă pe mână vă freacă? Da’ mingea aia care sare din voi ca din colțul mesei n-o fi mai importantă?), înțelegem perfect de ce de la naționala asta nu avem ce aștepta mai mult decât de la toate celelalte din ultimii vreo 20 de ani. Hai România! Hai acasă! Ca-n Franța ce să cauți?