Grijile lui Costel Ignătescu



Campaniile electorale pentru alegerile care urmează (europarlamentare, locale, generale) vor fi, ca să folosesc un termen elegant, mai aprige ca oricând. Cel puțin dintr-o anumită direcție. Cea a Partidului Conservator. Deși are în mână posturi de televiziune puternice (Antena 1 cu derivatele) și un ziar important („Jurnalul Național”), PC nu reușește, de câțiva ani, să se apropie de pragul electoral. Evident că specialiștii lor caută explicații, fac analize și se dau cu capul de pereți pentru a mai urca cu 2 – 3 procente zestrea electorală a lui Voiculescu et. Co. O astfel de analiză a arătat că, la noi în județ, conservatorii bat pasul pe loc deoarece Antena 1 Suceava nu-și pune pe siglă emblema PC, iar știrile nu încep cu citate din clasicii conservatori în viață. Evident, unul dintre liderii locali ai PC a avut grijă să prezinte conducerii centrale a partidului această situație dezastruoasă, în privința mediatizării, de la nivelul județului. Pe lângă faptul că nu-i citează pe clasicii conservatori contemporani, Antena 1 Suceava mai păcătuiește și prin aceea că are în echipă oameni cununați de lideri de la PNL sau PD. Iar toate astea au fost aduse la cunoștința conservatorilor șefi. Care s-au supărat așa de tare că au rupt relația cu Antena 1 Suceava. În acest context a apărut în scenă Costel Ignătescu, președintele PC Suceava. De fapt, ca să fiu corect, domnul Ignătescu a apărut în povestea pe care v-am spus-o ceva mai devreme. Știu când, dar nu pot să vă spun pentru că el oricum neagă tot. În ziarul nostru de ieri, domnul Ignătescu spunea: „ca om politic, nu mă pot implica într-o firmă care se ocupă de administrarea unui post de televiziune”. De ce? Din câte știu, nu există nici o incompatibilitate între calitatea de om politic (simplu om politic) și cea de care vorbea liderul conservatorilor suceveni.
Adevărul este că domnul Ignătescu a omis să ne spună că, în ciuda faptului că nu vrea să-și facă televiziune, caută totuși oameni care să lucreze la un post tv. Cu unii a luat contact direct, cu alții prin intermediari. Că acum este într-un impas este altă problemă. Pentru un post tv îți trebuie bani și, cel mai important, oameni. La toate astea nu s-a gândit, înainte, domnul Ignătescu. S-a gândit de abia acum, când este într-o situație destul de delicată. Îi doresc, însă, succes domnului Ignătescu și o spun fără nici un pic de ironie.
Dar, dacă domnul Ignătescu ar fi avut ceva mai multă experiență în politică, ar fi știut că cel mai important este, ca șef de partid, să ai în jurul tău o echipă. Să-ți faci filiale locale, să le întărești prin aducerea unor oameni da valoare. Să fii tot timpul în contact și dialog cu cei din teritoriu, să alergi prin județ pentru a lua pulsul organizațiilor și a afla nevoile oamenilor. Nevoile și grijile alegătorilor. După aceea, poți să-ți faci televiziune, pentru că, din experiență acumulată de pe teren, ai ști și ce să le spui telespectatorilor. Și, ce e mai important pentru partid, ai avea ce să le arăți. Adică niște oameni. Acum, dacă domnul Ignătescu sună goarna pentru adevărații membri ai PC din județ, cei cu cotizația la zi, nu știu dacă se adună de o listă completă la europarlamentare. Asta cred că ar trebui să fie grija domnului Ignătescu, care, dacă cumva ați uitat, este președintele PC Suceava.