Grigore (Gregory Tour): Din câte am aflat, polițistul era la volan; era un șofer bun și o fire calmă



Patronul firmei Gregory Tour, Ștefan Grigore, a declarat marți, la ieșirea din Parchetul general, că din informațiile pe care le are, la volanul autovehiculului se afla, în momentul accidentului din Muntenegru, polițistul, despre care știa că era un șofer bun și o fire calmă.
Grigore a mai spus că unul dintre cei doi șoferi ai autocarului prăbușit în Muntenegru, George Ciobanu, care era și angajat al Poliției Capitalei, a fost „detașat temporar” pentru această deplasare de la o firmă patronată de fiul acestuia, după ce angajatul programat inițial pentru cursă a intrat în concediu.
El a adăugat că le-a dat procurorilor informații privind starea tehnică și juridică a autocarului, precum și despre șoferii firmei.
Patronul de la Gregory Tour a mai spus că a fost solicitat de procurori să aducă documente justificative de la firmă și că va sprijini, în acest caz, și cercetările Inspectoratului Teritorial de Muncă.
La Parchetul general a fost chemat, marți, și directorul agenției de turism Mareea Travel, Marius Usturoiu. Acesta a venit însoțit un un avocat și a declarat, la intrare, că a fost chemat pentru a i se spune ce documente necesare pentru anchetă să aducă. Mareea Travel este agenția care a organizat circuitul turistic în care s-a produs accidentul, Usturoiu afirmând, luni, că responsabilitatea pentru pagubele produse în urma acestuia aparține transportatorului, Gregory Tour.
Surse judiciare au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, că la Parchetul general ar urma să fie audiată și Mihaela Iuliana Grigore, celălalt patron al firmei Gregory Tour.
Ștefan Grigore declarase anterior că autocarul prăbușit în Muntenegru avea toate verificările tehnice la zi, iar cei doi șoferi aveau experiență de cel puțin zece ani, fără niciun incident până acum.
Grigore a mai spus că firma face acest traseu din Muntenegru de cel puțin șapte-opt ori anual, iar unul dintre șoferii de pe autocarul respectiv a făcut acest traseu de 20 de ori.
Un autocar cu turiști români s-a răsturnat duminică în jurul orei 18.00, ora României, într-o prăpastie din Muntenegru, accidentul soldându-se cu 18 morți și 29 de răniți.
Accidentul s-a produs la Grlo, pe o șosea dintr-o regiune montană la 30 de kilometri nord de Podgorica, capitala Muntenegrului.
Printre decedați se află și șoferul aflat la volan, a anunțat, marți, adjunctul șefului Poliției din Muntenegru, care a mai spus că al doilea șofer este în stare gravă la Terapie Intensivă.
Surse din Ministerul Afacerilor Interne au declarat că șoferul care se afla la volanul autocarului și care a decedat în urma accidentului este cel care era angajat al Poliției Capitalei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Ministerul Afacerilor Interne.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Alexandru Niculae, a declarat, marți, că subofițerul care lucra și ca șofer pe autocarul prăbușit în Muntenegru nu și-a anunțat superiorii că părăsește localitate și țara, așa cum prevede legea, și nici că are un alt loc de muncă.