Greva transportatorilor, încheiată joi, la ora 14.00; toate cursele de călători intră în normal

Greva transportatorilor se incheie joi, la ora 14.00
Greva transportatorilor se incheie joi, la ora 14.00

Greva transportatorilor de persoane se încheie joi, la ora 14.00, a declarat președintele Asociației Transportatorilor de Persoane Suceava, Beniamin Lucescu. El a precizat că toate cursele interjudețene și județene vor fi reluate. De altfel, autobuzele și microbuzele companiei TASA Suceava au circulat pe toate traseele, ne-a declarat, joi, impiegatul de mișcare Gavril Galan. De asemenea, nu au suspendat transportul firmele din Rădăuți și din Câmpulung Moldovenesc, în schimb nu au ajuns joi la Suceava cursele de la Botoșani, Vatra Dornei, unele din Piatra Neamț, din Brașov, Cluj și Târgu Mureș.

Recomandări

Transportul public metropolitan la Suceava intră în linie dreaptă, cu 50 de autobuze noi și o nouă bază auto

Lucian Harșovschi: „În total se fac investiții de peste 65 de milioane de euro pentru implementarea transportului metropolitan și a sensurilor unice”

Lucian Harșovschi - În total se fac investiții de peste 65 de milioane de euro pentru implementarea transportului metropolitan și a sensurilor unice
Lucian Harșovschi - În total se fac investiții de peste 65 de milioane de euro pentru implementarea transportului metropolitan și a sensurilor unice