Deși sindicaliștii suceveni au acționat și de data aceasta separat, protestul profesorilor din județ a luat amploare, ieri fiind declanșată grevă generală și la Colegiul Național de Informatică “Spiru Haret”, Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” și Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” din municipiul Suceava. La celelalte licee unde nu au fost strânse suficiente semnături pentru declanșarea grevei, profesorii au făcut grevă de solidaritate și de luni intenționează să se alăture instituțiilor aflate în grevă.
Colegiul Național “Ștefan cel Mare”, în a treia zi de grevă
Ieri, profesorii de la Colegiul Național “Ștefan cel Mare” au arborat pe clădirea școlii un banner în care anunțau că sunt în grevă. Pentru ei, astăzi e a treia zi în care nu desfășoară cursurile și sunt hotărâți să nu cedeze până când nu vor primi banii pentru luna februarie.
“Am făcut demersurile la instituțiile vinovate de situația creată, ar putea fi amabili să ne dea o explicație, dar până acum n-am primit nici un răspuns din partea lor”, ne-a spus Costică Costan, liderul de sindicat de la C.N. “Ștefan cel Mare”.
De ieri și-au închis porțile și C.N. “Dimitrie Cantemir” și C.N. “Spiru Haret”
Profesorii de la Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava au întrerupt ieri cursurile și sunt hotărâți și ei să rămână în grevă pe un termen nedeterminat.
“Era omenește să primim măcar o explicație în legătură cu situația creată, dar din câte văd, nimănui de la București nu-i pasă că în Suceava nu se desfășoară orele și că nu am primit salariile. Din cei 99 de profesori, doar trei au semnat împotriva declanșării grevei, restul au fost pentru întreruperea activităților până problema va fi rezolvată”, a menționat Remus Cenușă, liderul de sindicat de la Colegiul “Dimitrie Cantemir.”
Nici profesorii de la Colegiul de Informatică “Spiru Haret” Suceava nu au desfășurat ieri nici o oră de curs.
“De ieri am intrat în grevă generală, elevii au fost anunțați să nu vină la școală nici astăzi și cel mai probabil greva va continua și săptămâna viitoare”, ne-a spus Ștefan Pintilie, liderul sindicatului de la Colegiul Național “Spiru Haret”.
Profesorii de la C.N. “Petru Rareș”, astăzi, în grevă de solidaritate
Activitățile profesorilor de la C. N. “Petru Rareș” Suceava vor fi întrerupte pe parcursul zilei de azi, iar elevii au fost anunțați să nu vină la școală. Greva este una de solidaritate și va ține doar o singură zi. Ca și în cazul profesorilor de la Colegiul “Alexandru Ioan Cuza”, dascălii de la “Petru Rareș” au fost rezervați în privința grevei generale după experiența neplăcută de anul trecut, când au protestat împotriva desfășurării bacalaureatului, iar până la urmă celelalte licee i-au boicotat. “Atunci am fost penalizați, ne-a fost reținut din salariu, din acest motiv profesorii noștri au fost mai reticenți de data asta. Până acum, liceul nostru era primul care intra în grevă și ultimul care ieșea. Mâine la liceul nostru nu se vor face ore, vom face grevă de solidaritate, elevii au fost anunțați să stea acasă, însă de luni vom relua activitatea”, ne-a comunicat Mihail Erhan, liderul de sindicat de la CN “Petru Rareș”.
Grevă de o zi, la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni
Cadrele didactice de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din municipiul Fălticeni au optat să întrerupă cursurile doar pe parcursul zilei de ieri, iar azi vor reveni la școală. Liderul de sindicat, profesoara Viorica Ionițe, a spus că profesorii vor doar respectarea legislației și că de fapt se dorește obținerea drepturilor salariale integrale, pentru că așa este legal.
„Profesorii au încredere în faptul că autoritățile locale vor transmite mai departe mesajele noastre și că revendicările se vor face auzite la cei care pot da dispoziția pentru disponibilizarea fondurilor necesare”, a spus prof. Viorica Ionițe.
Solidari cu protestul cadrelor didactice de la acest colegiu au fost și profesorii de la Școala Nr. 1 „Al. I. Cuza” Fălticeni, care au purtat la ore, joi, banderolă albă la mână.
Irimia: Am solicitat în regim de urgență o întâlnire cu Boc și Funeriu
Dumitru Irimia, vicepreședintele Sindicatului Județean “Spiru Haret”, a precizat că a solicitat, prin intermediul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), de care aparțin, o întâlnire în regim de urgență cu premierul Emil Boc și cu Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Daniel Funeriu, pentru a discuta împreună despre situația creată cu salarizarea profesorilor în județul Suceava și Botoșani. “Cererea a fost trimisă ieri, sperăm să fie mai prompți decât cei de la Ministerul Finanțelor, din partea cărora n-am primit nici un răspuns nici până astăzi”, ne-a spus Dumitru Irimia.
“Din punct de vedere legal nu avem cum să intervenim. Unicul lucru pe care l-am făcut a fost să sesizăm Ministerul de Finanțe în legătură cu această situație. Suntem încă în așteptarea răspunsului”, ne-a spus Petru Carcalete, șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava.