Acord

Greva minerilor de la Crucea a încetat după cinci zile

Protestatarii și ministrul Energiei, Andrei Gerea, au semnat ieri un protocol care prevede rezolvarea multora dintre revendicările minerilor
Protestatarii și ministrul Energiei, Andrei Gerea, au semnat ieri un protocol care prevede rezolvarea multora dintre revendicările minerilor

După o săptămână tensionată în care spectrul radicalizării protestului de la Crucea era iminent, prin blocarea în subteran a minerilor și declanșarea grevei foamei, situația a revenit la normal ieri după-amiază. În urma unor negocieri de aproximativ cinci ore, părțile beligerante au ajuns la un acord, concretizat prin încheierea unui protocol în mai multe puncte.
Principalele două revendicări ale minerilor au fost satisfăcute și vor fi puse în aplicare începând chiar cu 1 februarie. Mai exact, în urma protestului spontan din această săptămână, ortacii au obținut respectarea Contractului Colectiv de Muncă, în sensul că nivelul de salarizare va pleca de la salariul minim pe economie, urmând a fi înmulțit cu 1,5 și mai apoi cu 1,4, adică un spor de 40% pentru muncă în condiții grele în subteran.
Și cel de-al doilea punct care se referă la veniturile minerilor a fost acceptat, astfel încât acestora le va fi respectată grila de salarizare și grupa de muncă în subteran.
„Au fost discuții, iar reprezentanții ministerului au dat dovadă de înțelegere și în acest fel s-a putut ajunge la un numitor comun”, a precizat Mugurel Huțuleac, liderul Sindicatului Exploatare Preparare Uraniu din cadrul Companiei Naționale a Uraniului.
La discuțiile de ieri au fost circa 30 de reprezentanți ai salariaților, dar și din partea sindicatelor, conducerea Companiei Naționale a Uraniului, ministrul Energiei, Andrei Gerea, dar și inspectorul-șef pe țară de la Inspecția Muncii.
Printre cei care au participat la negocieri s-a numărat și președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a cărui prezență printre minerii de la Crucea s-a consemnat și în cursul zilei de joi, 29 ianuarie.
„Negocierile de joi și vineri au fost civilizate și constructive și s-a ajuns la un compromis. Urmează ca pentru tot ce s-a pus pe hârtie să se găsească soluții și am convingerea că nemulțumirile vor fi aplanate. De luni se va derula un control din partea ITM care va viza doar partea de salarizare, pentru că ăsta a fost miezul conflictului”, a declarat Cătălin Nechifor.
Greva spontană a ortacilor de la mina de uraniu de la Crucea a început luni dimineață, iar toate încercările de a-i determina pe oameni să-și reia activitatea s-au soldat cu eșecuri. În final, la Crucea a ajuns și ministrul Energiei, Andrei Gerea, prezența unui reprezentant al acestei instituții la negocieri fiind solicitată încă din primele zile ale protestului.
În urma acordului la care s-a ajuns ieri, minerii vor reveni la lucru începând de luni, 2 februarie.

Greva minerilor de la Crucea a încetat după cinci zile
Greva minerilor de la Crucea a încetat după cinci zile
Greva minerilor de la Crucea a încetat după cinci zile
Greva minerilor de la Crucea a încetat după cinci zile
Greva minerilor de la Crucea a încetat după cinci zile
Greva minerilor de la Crucea a încetat după cinci zile
Greva minerilor de la Crucea a încetat după cinci zile
Greva minerilor de la Crucea a încetat după cinci zile
Greva minerilor de la Crucea a încetat după cinci zile
Greva minerilor de la Crucea a încetat după cinci zile
Protestatarii și ministrul Energiei, Andrei Gerea, au semnat ieri un protocol care prevede rezolvarea multora dintre revendicările minerilor
Protestatarii și ministrul Energiei, Andrei Gerea, au semnat ieri un protocol care prevede rezolvarea multora dintre revendicările minerilor

Recomandări

Deputatul AUR Veronica Grosu sare în apărarea „Stegarului dac”, Cezar Avrămuță, aflat de 15 zile în greva foamei în penitenciar