Grevă japoneză la Poșta Română: Aproximativ 20.000 de angajați poartă banderole pe brațe

Aproximativ 20.000 de angajați din Poșta Română sunt marți în grevă japoneză, liderii sindicali amenințând că dacă cererile angajaților nu vor fi soluționate nici după acest protest, vor intra în greva foamei, din această săptămână, informează Mediafax.Președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, Matei Brătianu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că aproximativ 20.000 de lucrători ai Poștei Române din toată țara vor purta marți, în timpul programului de lucru, banderole prinse pe brațe, pentru a transmite în acest fel autorităților că acțiunile sindicale continuă și că mitingul de la București nu a încheiat aceste demersuri.Sindicaliștii cer demiterea directorului general al Poștei Române, Ion Smeeianu, a directorului executiv Rosita Alexe și a oamenilor aduși de aceștia. Totodată, sindicaliștii solicită creșterea salariilor cu 20 la sută, plata orelor suplimentare, asigurarea de consumabile, achiziționarea de uniforme și genți poștale, precum și angajarea de personal pe locurile vacante.Liderul sindical a precizat că în cursul acestei săptămâni ar urma ca, împreună cu alți membri din birourile executive județene, să intre în greva foamei.

Recomandări

UZPR se alătură protestului față de majorarea de către Poșta Română a comisionului pentru distribuirea abonamentelor la cotidiane

Angajații Arhivelor Naționale Suceava participă la prima grevă generală din istoria de 192 de ani a acestei instituții

Angajații Arhivelor Naționale au declanșat greva generală după ce în urmă cu o săptămână au intrat într-o grevă de avertisment