Greviști cu tradiție

Greva foamei în fața Primăriei Suceava



Cei doi tineri protestează la intrarea în Primărie
Cei doi tineri protestează la intrarea în Primărie

– Doi tineri căsătoriți, ea de 16 ani, iar el de 22 de ani, fac grevă pe treptele Primăriei, nemulțumiți că locuința solicitată de ei a fost repartizată unei femei cu handicap locomotor, care are în întreținere doi copii și o bătrână
O pereche de tineri căsătoriți încearcă să determine conducerea Primăriei Suceava să le repartizeze o locuință, făcând greva foamei chiar la intrarea în instituție. Cei doi tineri – Sergiu și Ramona Dediu, în vârstă de 22, respectiv 16 ani, spun că au început să protesteze în acest fel săptămâna trecută, dar pentru că nu a avut nici un efect, au întrerupt greva, pentru a o relua de luni dimineață.
„Nu avem unde locui. Avem doi copii, unul de 1 an și altul de 4 ani și stăm împreună cu 14 suflete într-o cameră de 3 pe 4 metri și o bucătărie de 2 pe 3 metri. Nu avem condiții de a ne schimba sau a ne spăla”, spun cei doi greviști, care au trecut păsurile lor pe o pancartă rezemată de zid, la intrarea în Primărie.
Conducerea municipalității sucevene intenționează să nu dea curs acestei încercări de a forța luarea unei decizii favorabile cererii depuse de ei în urmă cu un an, cu atât mai mult cu cât la Primărie sunt depuse sute de alte cereri de același tip, unele cu o vechime de 14-15 ani, pentru cazuri sociale mai grave decât situația acestei tinere familii.
După cum a precizat șefa serviciului Spațiu Locativ, Lorena Mureșan, protestul public al celor doi tineri a venit la scurt timp după ce cererea lor, de a li se repartiza o garsonieră în blocul 48A, eliberată prin decesul locatarului, a primit aviz negativ din partea Comisiei Sociale, locuința fiind dată în chirie Narcisei Roman, o femeie cu handicap locomotor, ce are în întreținere doi copii și pe mama ei, care avea depusă cerere de locuință de acum 7 ani.
Grevele pentru locuință, în fața Primăriei Suceava, au devenit o tradiție de familie pentru cei doi, pentru că atât mama băiatului, cât și frații și surorile sale au recurs de mai multe ori la acest gest, pentru a obține locuințe. Astfel, în urmă cu câțiva ani, după vreo două zile de grevă, mama sa a obținut o garsonieră în blocul 48A, după care a făcut presiuni să obțină o casă din cartierul Zamca, unde locuiesc acum Sergiu și Ramona Dediu. Tot după o grevă a foamei, un alt membru al familiei lor, împreună cu soția și copilul, a obținut apoi și o garsonieră din blocul 48A, iar acum, cei doi tineri vor ca prin aceeași metodă să obțină propria lor locuință.
“Gestul lor, de a face grevă în fața Primăriei, nu e decât de fațadă, pentru că nu se va rezolva absolut nimic. Acum nu mai sunt locuințe disponibile, dar îi vom avea în vedere atunci când vom da în folosință locuințele sociale modulare de a căror construcție ne ocupăm acum. Greva lor nu e decât de paradă, pentru că sunt alte familii în situații mult mai grave, pe care nu putem încă să le ajutăm prin oferirea unor locuințe”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
În prezent, cei doi tineri greviști, care locuiesc cu părinții lui într-o casă de pe strada Nicolae Costin nr. 10, în cartierul Zamca, au un venit lunar de peste 8 milioane de lei, beneficiind de indemnizația de creștere a copilului cât și de alocația lunară a celor doi copii minori.



Recomandări

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj
Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj

Peste 200 de persoane, prezente la evenimentul „Împreună prieteni”, organizat de Asociația Sindrom Down Suceava

Peste 200 de persoane, prezente la evenimentul „Împreună prieteni”, organizat de Asociația Sindrom Down Suceava
Peste 200 de persoane, prezente la evenimentul „Împreună prieteni”, organizat de Asociația Sindrom Down Suceava

Senatorul AUR de Suceava, Virgiliu Vlăescu, îi cere premierului Bolojan să prezinte soluții pentru ca tinerii să muncească în România