Învățătoarea Anghel este de peste 50 de zile în greva foamei. Femeia încearcă, prin această formă extremă de protest, să scoată puterea din somnolență și s-o atenționeze că încalcă legea, mai exact, nu respectă legea într-o țară care se vrea democratică. Protestul ei se consumă în liniște, liniștea unui pat de spital unde a acceptat perfuziile. Cu alte vorbe, grevista foamei trăiește numai pentru că este hrănită în venă, artificial. Televiziunile neaservite puterii, vreo două, fiindcă celelalte, centrale și locale au îmbrăcat, de voie, de nevoie, pufoaica portocalie, intră uneori în dialog cu această eroină. Zic fără ezitare eroină fiindcă viețuim într-o lume paralizată de frică și lașități. S-a nimerit ca acum vreo două seri, realizatoarea unei emisiuni s-o așeze în direct, în dialog cu grevista pe una din obraznicele amploaiate, cu rang de subsecretar de stat, din Ministerul Educației. Argumentația limpede a învățătoarei care-și explica gestul și-și punea în pericol viața fără văicăreli s-a izbit de o insolență cu aparențe de compasiune din partea ”învățătoarei” din minister. Dincolo de regretul – să fim serioși! – că o „colegă” a ei a ajuns, prost fiind îndrumată, într-o asemenea situație, am înțeles până la urmă esența gândirii guvernării bociste. Greva foamei nu prea e în regulă și e cam neconstituțională. Dar foamea, cucoană, e constituțională? Madama din vârful Educației e una și aceeași persoană cu cea care-i sufla nefericitului Funeriu, aterizat la propriu și la figurat din lună, răspunsurile la niște întrebări banale adresate de ziariști. Mizerie, batjocură, sfidare într-o țară în care școlile se golesc nu de elevi, ci de dascăli, într-un București care are puține grădinițe față de numărul cererilor, dar are deja 1000 de preșcolari înscriși la existente grădinițe, pregătite să-și deschidă porțile, dar care nu mai au educatoare. Au plecat. Unde? Unde ne trimite Băsescu pe toți. În lumea largă.
Foamea, ca grevă, este neconstituțională în România. Furtișagul ordinar de la miezul nopții din Parlament operat de cuplul Anastase-Voinescu este constituțional, doar ghiorăitul mațelor nu concordă cu cartea fundamentală, drept pentru care trebuie pitit, ascuns cu grijă. Boc, poreclit premier, spune că greva spontană, plecată de la motivul usturător al foamei în Ministerul Finanțelor (culmea culmilor), soldată până acum cu sechestrarea în birou a unui penibil ministru, este și ea în afara Constituției. Dar ce e în lege, nelegiuiților? Ce ne e permis? Să murim fără să crâcnim?
Protestatarii din Finanțe erau și joi dimineața, când scriu aceste rânduri, la fel de îndârjiți ca și miercuri și-și cereau drepturile. Ei consideră ilegal un salariu de 450 lei noi după ani și ani de muncă, după facultăți unde și-au tocit coatele învățând și după masterate. Ce duc acasă copilului? – întreabă o mamă obosită de nesomn, palidă, derutată, incapabilă să înțeleagă ce se petrece cu viața ei și a familiei ei. Cu ce-mi plătesc întreținerea, telefonul, impozitele, taxa de grădiniță a celui mic? Cu ce iau doctorii pentru mama? Ea își strigă nemulțumirile la ușa, închisă, zăvorâtă poate, a unui ministru aterizat aici pentru merite de obediență. Ce să facă el? Să semneze? Dar el nu semnează decât ceea ce i se îngăduie, iar aprobările vin de la Zeus. Stăpânul de la Cotroceni, când a jurat în fața lui, la învestire, credință patriei, l-a atenționat ferm să taie nu știu ce sporuri nesimțite de la finanțe, sporuri care transformau un salariu de 650 lei într-unul dublu. Păi acolo trebuie să protestezi, palidă și nefericită mămică. Acolo e cheia. Acolo sunt închise secretele haosului și anarhiei care stăpânesc azi România.
E prima oară când văd un ministru hăituit și huiduit de angajații propriului minister, scos, din ghearele unor femei exasperate, de spătoșii luptători SPP și jandarmi. Apropo de gărzile pretoriene. Chirac, am citit undeva, avea 50 de persoane care se ocupau de paza lui și a personalităților politice din preajmă. Sarkozy a urcat, cică, la 600 numărul acestor luptători bine plătiți și bine antrenați. Băsescu ar avea 2300. Nu-s cam mulți, curajosule marinar care, singur, înfrunți furtuna? Să te văd cum te descurci acum și cum, eventual, iar ”o cotești ca la Ploiești”, sacrificând eventual vreo doi Boci din puzderia de Boci și Boace care te înconjoară. Nu este exclus însă ca oamenilor furioși și nemulțumiți să li se pară cam puțin.
