Sindicatul serviciilor de trafic aerian din România (ATSR) discută cu Ministerul Transporturilor pentru a evita o grevă generală la ROMATSA, după ce o parte dintre angajații ROMATSA au anunțat că vor declanșa vineri o grevă de avertisment, între orele 11.00 și 13.00, a declarat, pentru Mediafax, liderul sindical Gabriel Tudorache.Sindicatul serviciilor de trafic aerian din România a anunțat o grevă de avertisment la nivelul tuturor subunităților ROMATSA, regia de stat care se ocupă cu dirijarea traficului aerian din România, care se va desfășura vineri, 12 mai, între orele 11.00 și 13.00. „Personalul CTA (n.r. – control trafic aerian) participant la grevă va asigura o treime din activitate în intervalul 11.00-13.00 (ore locale), prin măsuri de control al fluxurilor de trafic aerian asigurate prin intermediul organismelor corespunzătoare ale EUROCONTROL, în baza notificării corespunzătoare din partea ROMATSA; sunt exceptate de la aceste măsuri zborurile monarhilor, șefilor de state, prim-miniștrilor și miniștrilor, zborurile misiunilor de căutare și salvare, zborurile militare, zborurile umanitare, precum și zborurile de poliție aeriană”, se arată în notificarea transmisă de sindicat către directorul general, directorii de direcții și directorii de subunități din cadrul ROMATSA.